D* U***** C******** S**
DebitorD*** D***
CreditorO** D***
IntimatJ********** C******
IntimatC** D*** G*********
LichidatorAdmite cererea lichidatorului judiciar C** D*** G*********. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului SC D.P.UTILAJ CONSTRUCT SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru efectuarea din oficiu a menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 4 din Legea 85/2007, dispune eliberarea sumei de 3000 lei, către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziţia U.N.P.I.R, sumă reprezentând remuneraţia acestuia . Definitivă. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunica Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Mai 2012.
Acordă termen la data de 08.05.2012 pentru când se vor cita creditorii cu menţiunea închiderii procedurii.
Acordă termen la 27.03.2012 având în vedere că nu s-a soluţionat în mod irevocabil acţiunea lichidatorului judiciar întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din lege.
Acordă termen la data de 10.01.2012, pentru soluţionarea irevocabilă a cererii de antrenare.
Acordă termen la data de 01.11.2011 pentru soluţionarea irevocabilă a cererii de antrenare.
Acordă termen la 13.09.2011 pentru soluţionarea irevocabilă a cererii de antrenare.
Ia act de raportul lichidatorului judiciar. Dispune înregistrarea la grefa tribunalului şi afişarea, în copie, la uşa instanţei a tabelului definitiv al creanţelor împotriva averii debitorului. Acordă termen la 10.05.2011, având în vedere că lichidatorul judiciar a formulat cerere de suportare a pasivului debitoarei SC D.P. UTILAJ CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu administratorul POPESCU V. AUREL. Dispune disjungerea şi înregistrarea separată a cererii lichidatorului judiciar de suportare a pasivului debitoarei SC D.P. UTILAJ CONSTRUCT SRL. Acordă termen la 15.02.2011 pentru când se va cita pârâtul POPESCU V. AUREL cu copie cerere, cu menţiunea de a depune întâmpinare şi de a se prezenta personal la interogatoriu.
Ia act de raportul lichidatorului judiciar. Dispune înregistrarea la grefa tribunalului şi afişarea, în copie, la uşa instanţei a tabelului preliminar al creanţelor împotriva averii debitorului. Acordă termen la 07 decembrie 2010 pentru continuarea procedurii - întocmirea tabelului definitiv consolidat.
Aprobă raportul administratorului judiciar C** D*** G*********. În temeiul art.107 alin.1lit.D din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune începerea procedurii falimentului debitorului SC D* U***** C******** S**. În temeiul art.107 alin.2 lit.c) din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează lichidator judiciar provizoriu pe C** D*** G*********, care a avut calitatea de administrator judiciar şi care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu o retribuţie de 1300 lei. În temeiul art. 107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitoarei, creditorilor, ORC de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea efectuării din oficiu a cuvenitelor menţiuni, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 19.10.2010 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 16.11.2010. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 07.12.2010. În temeiul art.113 din lege, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Definitivă. Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Ia act de raportul administratorului judiciar întocmit în temeiul art. 54 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, prin care se propune intrarea debitorului în procedura simplificată. Acordă termen la 14.09.2010 pentru când se vor cita creditorii cu menţiunea că se va pune în discuţie cererea administratorului judiciar de intrare a debitorului în procedura simplificată.
Admite cererea formulată de creditorul D*** D***, împotriva debitorului SC D* U***** C******** S** pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva acesteia. În temeiul art. 33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC D* U***** C******** S** . În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte administrator judiciar pe Cabinet Individual de Insolventa DIŞA GHEORGHIŢA , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuţie provizorie de 1000 lei lunar. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea de către administrator a deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării din oficiu a menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei. În temeiul art. 3 pct. 26 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune ca administratorul judiciar să convoace adunarea generală a asociaţilor pentru desemnarea administratorului special, în termen de 20 de zile de la deschiderea procedurii. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 03.08.2010. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 07.09.2010. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 05.10.2010. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie. Fixează termen la data de 29.06.2010 pentru depunerea raportului prevăzut de art. 20 alin. 1 lit. a şi art. 54 şi la data de 03.08.2010 pentru depunerea raportului prevăzut de art. 20 alin. 1 lit. b şi art. 59. In temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei , Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la banca la care are deschis cont, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Dispune comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului şi tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 01.06.2010.
În baza dispoziţiilor art. 242 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei.
Dispune comunicarea cererii creditoarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, cu sediul în mun. Craiova, str. Mitropolit Firmilian nr. 2, jud. Dolj, către debitoarea SC D.P. UTILAJ CONSTRUCT SRL, cu sediul social în loc. Craiova, str. Independenţei nr. 7, bl. 6E, sc. 1, ap. 1, camera 1, jud. Dolj, nr. de ordine în registrul comerţului J16/1572/2008 şi cod fiscal 18294278. Acordă termen la 20.04.2010 pentru când se vor cita părţile.