N** C** S******** S**
ReclamantA******* S**
PârâtM****** S*
PârâtE******* J*********** R******* I**** C******
PârâtS***** R**** P*** M********* D* F******
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale în ambele exemplare ale sentin?ei civile nr. 4198 din data de 19.03.2013 în sensul că numărul corect de dosar este 35656/301/2010, iar nu 35656/301/2012. Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 19.01.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.01.2016Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC M****** S*. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Justiţiei. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Respinge cererea având ca obiect revendicare formulată în contradictoriu cu SC M****** S* ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Respinge, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect revendicare formulată în contradictoriu cu pârâta SC ANDRE COMP SRL. Admite în parte cererea având ca obiect pretenţii. Obligă pârâtul Răileanu Ionuţ Cătălin să plătească reclamantei suma de 156.500 lei reprezentând contravaloare prejudiciu. Respinge în rest ca neîntemeiată, cererea având ca obiect pretenţii formulată în contradictoriu cu pârâtul Răileanu Ionuţ Cătălin. Respinge, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect pretenţii formulată în contradictoriu cu pârâtul BEJ Răileanu Ionuţ Cătălin. Respinge cererea având ca obiect pretenţii formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Justiţiei şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Obligă reclamanta să plătească pârâtei SC M****** S* suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Obligă pârâtul Răileanu Ionuţ Cătălin să plătească reclamantei suma de 4746 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 19.03.2013.
Hotarare 4198/2013 din 19.03.2013Amână pronunţarea la data de 19.03.2013. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12.03.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2013Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză în specialitatea topografie. Comunicarea către ceilalţi pârâţi a câte unui exemplar de pe raportul de expertiză topo. Emiterea unei adrese către DITL pentru a comunica istoricul de rol fiscal pentru ambele imobile şi înscrisurile care au stat la baza deschiderii rolului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.03.2013, C 20 Civil, sala 39, ora 8.30, în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.01.2013.
Citarea martorului SANDU MIRONICA cu domiciliul în Bucureşti, cu mandat de aducere şi cu avertisment de amendă în atenţia conducătorului unităţii Secţiei de Poliţie. Revenirea cu adresă către expertul desemnat NICOLAE IONEL pentru a efectua şi depune raportul de expertiză topografică cu respectarea prevederilor art. 208-209 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.01.2013, C 20 Civil, sala 39, ora 8.30, în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.10.2012.
Citarea martorului SANDU MIRONICA cu mandat de aducere. Emiterea unei adrese către Primăria Municipiului Bucureşti – Serviciul Nomenclatură Urbană pentru a comunica istoricul de arteră şi număr poştal pentru imobilul in litigiu. Încuviinţează proba cu expertiză în specialitatea topografieIn temeiul art. 202 C.pr.civ., desemnează, prin acordul părţilor, expert in specialitatea topografie, pe dnul NICOLAE IONEL (poziţia nr. 85 de pe lista B.L.E.T.). Emiterea unei adrese către expertul desemnat pentru a i se aduce la cunoştinţa numirea si obligaţia de a efectua si depune la dosarul cauzei raportul de expertiza cu respectarea dispoz. art. 208-209 C.pr.civ. Emiterea unei adrese către B.L.E.T. pentru a se aduce la cunoştinţa numirea expertului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30.10.2012, C nr. 3 Civil, sala 39, ora 8.30, în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.09.2012.
Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.09.2012, C nr. 3 Civil, sala 39, ora 8.30, în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.05.2012.
Emiterea unei adrese către BEJ Răileanu Ionuţ Cătălin pentru a depune la dosar actele din dosarul de executare 178/2005, precum şi cele care au stat la baza emiterii actului de adjudecare şi actele de proprietar ale numitului Ilie Gheorghe. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.05.2012, C nr. 3 Civil, sala 39, ora 8.30, în cunoştinţa părţilor, pârâtul Biroul executorului judecătoresc Răileanu Ionuţ Cătălin dobândind termen în cunoştinţă potrivit art. 153 alin. 1 astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.03.2012.
Comunicarea cererii precizatoare către pârâţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06.03.2012, C nr. 3 Civil, sala 39, ora 8.30, cu citarea pârâţilor Ilie Gheorghe, BEJ Raileanu Ionut Catalin, Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Statul Roman prin Ministerul Justiţiei cu copie cerere precizatoare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.01.2012.
lipsa de procedura
Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petenta- reclamantă SC N** C** S******** S**. Dispune eşalonarea plăţii taxei de timbru în cuantum de 11417 lei în 12 rate lunare a câte 951,42 lei, începând cu luna septembrie 2011 şi până în luna august 2012 inclusiv. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.09.2011.
Încuviinţează cererea de amânare a reclamantei pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar Pune în vedere reclamantei să facă dovada calităţii de reprezentant. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25.10.2011, Complet 3 Civil, sala 39, ora 8.30, în cunoştinţa pârâţilor Ilie Gheorghe, Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Statul Roman prin Ministerul Justiţiei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.09.2011.