G********* I****
InculpatB**** G******
Parte civilăG********* I****
InculpatCondamnă pe inculpatul G.I la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea, la data de 26.06.2010, a infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal. În temeiul şi în condiţiile prevederilor art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi b Cod penal. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public şi pentru partea civilă, respectiv de la comunicare pentru inculpat.
Amana pronuntarea la 28.04.2011
in vederea administrării probatoriului, amână judecarea cauzei.
pentru lipsa de procedura cu partea civila s-a amanat cauza la data de 04.03.2010