M****** E*********
ReclamantF***** D*************
PârâtConstată perimată acţiunea civilă introdusă de reclamanta Moisuc Elena Oana împotriva pârâtului Furnea Dumitru Viorel. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 noiembrie 2011.
Ia act de declaraţia părţilor că renunţă la cererea de repunere pe rol a cauzei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.01.2011.
Suspendarea cauzei în baza art 242 pct. 1 C proc. civ. Procesul va fi repus pe rol la cererea părţii interesate şi după achitarea a ½ din taxele achitate iniţial. Cu drept de recurs pe timpul cât durează suspendarea cursului judecării cauzei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24 septembrie 2010
Acordă termen pentru a se lua în discuţie cererile în probaţiune . Fixează termen la data de , 24 septembrie 2010. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16 iulie 2010.
Acordă termen pentru soluţionarea cererii de acordarea ajutorului public judiciar, după care se vor lua în discuţie cererile în probaţiune . Fixează termen la data de , 16 iulie 2010. Pronunţată în şedinţa publică azi, 2 iulie 2010.
Pune în vedere reclamantei să suplimenteze actele depuse în susţinerea cererii de acordarea ajutorului public judiciar, după care instanţa se va pronunţa asupra acesteia. Fixează termen la data de , 2 iulie 2010. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18 iunie 2010.
Pune în vedere reclamantei să timbreze acţiunea cu suma de 564 lei taxă judiciară de timbru şi cu 2,7 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării acţiunii ca netimbrată. Acordă termen pentru studiul întâmpinării şi cererii reconvenţionale. Fixează termen la data de , 18 iunie 2010. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21 mai 2010.