S**** N******
RecurentA**** D****
Intimatrespinge plângerea formulată de petentul S**** N******, ca neîntemeiată. Cu recurs. pronunţată în şedinţă publică azi, 13.08.2010.
Deliberând faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al petentului, în vederea soluţionării cererii de strămutare formulată de petent, şi văzând şi acordul reprezentantului Ministerului Public, urmează a o încuviinţa şi a dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, în sensul celor solicitate, după data de 02.07.2010, stabilită de ICCJ
În temeiul art. 52 Cpp, rap. la art. 47 alin. 2 Cpp respinge cererea de recuzare. Acordă termen la data de 25.06.2010, cu citare părţi. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.05.2010
Deliberând, având în vedere lipsa dosarului de fond, înaintat la data de 18.05.2010 la Tribunalul Bucureşti – Cabinetul Preşedintelui, în interesul soluţionării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 3866/1/2010 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată
În vederea soluţionării cererii de recuzare a preşedintelui completului de judecată formulată de petent prin avocat, se va înainta dosarul cauzei la completul care judecă în aceeaşi materie.
Deliberând, pentru a da petentului S**** N****** posibilitatea să ia cunoştinţă de actele dosarului de urmărire penală, va admite cererea de acordarea a unui nou termen de judecată formulată de petent în acest sens, urmând a dispune amânarea cauzei.
Deliberând, în vederea justei soluţionări a cauzei, va dispune emiterea unei adrese la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu solicitarea de a se comunica dosarul de fond, precum şi dacă petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei dispuse la data de 02.12.2009 în dosarul nr. 6159/P/2007 , iar în cazul în care a formulat plângere, modul în care aceasta a fost soluţionată, data la care a fost comunicată petentului rezoluţia atacată, aducându-se dovezi în acest sens. Totodată, instanţa va dispune introducerea în cauză şi citarea în calitate de intimat a numitului A**** D****, urmând a amâna cauza şi a acorda un nou termen de judecată.