M**** J***
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul M**** J***, în prezent aflat în Arestul IPJ Argeş, împotriva încheierii nr.85/CC din data de 11 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş - secţia penală, în dosarul nr.3646/109/2010. Casează încheierea recurată. Rejudecând, în baza art. 149/1 alin. 12 Cod procedură penală rap. la art. 146 alin. 11 /1 respinge propunerea de arestare preventivă a recurentului inculpat M**** J*** şi dispune faţă de acest inculpat în baza art. 145 Cod procedură penală măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv Municipiul Bucureşti, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 15 octombrie 2010. Pe durata măsurii, impune inculpatului obligaţiile prev. de art. 145 alin. 1/1 lit. a) – d) Cod procedură penală, respectiv: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, respectiv Poliţia sectorului 6 Bucureşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Impune inculpatului şi obligaţiile prev. de art. 145 alin. 1 / 2 lit. c ) şi f) Cod procedură penală, şi anume: - să nu se apropie de persoanele împreună cu care a comis faptele, martori, experţi ori alte persoane stabilite de organul judiciar, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect; - să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit faptele. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, în sensul că, în caz de încălcare cu rea - credinţă a măsurii aplicate şi a obligaţiilor stabilite, se va lua faţă de inculpat măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului M**** J***,fiul lui Ştefan şi Alexandrina, născut la data de 23.09.1965, domiciliat în Bucureşti, sector 6, str. George Vâlsan, nr. 8, bloc 107, sc.1, ap. 3, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3646/109/2010, emis de Tribunalul Argeş, secţia penală, în dosarul nr. 3636/109/2010, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. O copie a prezentei încheieri se va comunica inculpaţilor şi instituţiilor prev. de art. 145 alin. 2/1 Cod procedură penală. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2010, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. E.M. Rusu D. Diaconu T.Gh. Sorescu