R***** A*******
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul R***** A*******, împotriva deciziei penale nr.133/A din 4 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosar nr. 3653/320/2009. Casează decizia penală atacată şi desfiinţează sentinţa penală nr. 1370 din 11 decembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş şi rejudecând cauza: În baza art. 11 pct.2 lit.a) raportat la art. 10 lit.b/1) Cod procedură penală, achită pe inculpatul R***** A*******(cu d.p.), pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002. În baza art. 18/1 alin.3 Cod penal, cu referire la art.91 lit.c) Cod penal, aplică inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei. În baza art. 192 pct.1 lit.d) Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 07.10.2010. Cu opinie separată, în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de inculpatul R***** A*******.
Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea asupra cauzei la data de 07.10.2010.
dmite cererea de amânare formulată de inculpat şi acordă termen de judecată la data de 29.09.2010
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul inculpatului.