D********* V*****
IntimatS* P*********** S*
RecurentAdmite acţiunea. Anulează decizia nr. 4007/30.06.2010. Dispune reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior concedierii. Obligă intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acestea în perioada 01.07.2010 până la data pronunţării prezentei hotărâri. Respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.06.2012.
In temeiul art 144 alin1 pct 1 CPC suspenda judecata pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr 19649/3/2010
în vederea discutării cererii de conexare a prezentei cauze la dosarul cu nr 19649/3/2010 cu termen de judecata la data de 31.01.2011, va dispune trimiterea dosarului la completul investit cu soluţionarea dosarului cu nr mai mic, respectiv 19649/3/2010.
Incuviinteaza cererea de amânare formulată de contestator pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de intimata, conform art. 96 teza II Cod procedura civila. Amâna judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01.11.2010 ,Complet C19 , sala 228, ora 8,30, pentru când părţile au termen in cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.09.2010.