P**** A**** A**
Intimat ReclamantG*** Ş***** F*****
Intimat PârâtC******** L**** A* C****** F*****
Recurent PârâtP******* C****** F*****
Recurent PârâtAdmite ca fiind întemeiată în parte acţiunea civilă precizată formulată de recl. PAA împotriva pârâţilor GŞF, PCF şi CLF şi în consecinţă: - obligă pârâta GŞF să calculeze şi să plătească recl. drepturile salariale restante din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pentru perioada 1.09.2009-31.12.2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii efective; - obligă pârâţii PCF şi CLF să aloce pârâtei GŞF fondurile necesare plăţii sumelor restante datorate; - obligă pârâta GŞF să plătească reclam. suma de 10 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge acţiunea pentru perioada 1.10.2008-31.08.2009. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
lipsă probe