S***** I**
ReclamantC****** I****
PârâtC**** G*********
PârâtS****** I****
PârâtIa act de tranzacţia părţilor şi consfinţeşte învoiala acestora.
Apărătorul reclamantului solicită acordarea unui nou termen pentru a îndrepta erorile materiale strecurate în tranzacţie.
În baza art. 151 din Codul de procedură civilă, repune cauza pe rol în vederea lămuririi conţinutului tranzacţiei şi în vederea completării probatoriului. Se acordă termen la data de 18.03.2010, la completul CC4, sala 1, ora 8:30, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea de a se prezenta în instanţa în vederea lămuririi conţinutului tranzacţiei, pârâta Cârstea Ioana şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei copie de pe certificatul său de naştere şi de pe certificatul de căsătorie, iar pârâtele S****** I**** şi C**** G********* şi cu menţiunea a de a depune la dosarul cauzei copie de pe certificatul de căsătorie al mamei acestora Badea Ioana şi de pe certificatul de deces al acesteia. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 martie 2010.
În baza art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, amână pronunţarea cauzei la data de 4.03.2010. Cu drept de recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.02.2010.