B****** V*****
ReclamantB****** G*****
PârâtM**** A****
PârâtA******* O*****
PârâtC****** O*****
PârâtAdmite în parte cererea principală. Respinge cererea principală în ceea ce o priveşte pe pârâta C****** O*****. Respinge cererea reconvenţională. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 523/2016 din 23.06.2016Amânat pronunţarea pentru data de 23 iunie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2016Dispune revenirea cauzei în faza prealabilă dezbaterilor pe fond. Acordă termen de judecată la data de 16 iunie 2016 pentru formularea concluziilor pe fond.
Incheiere de sedinta din 21.04.2016Acordă termen de judecată la data de 21 aprilie 2016 pentru formularea concluziilor pe fondul cauzei, orale şi scrise, de către reprezentanţii părţilor.
Incheiere de sedinta din 07.04.2016Încuviinţează cererea de amânarea cauzei pentru studiul înscrisurilor şi xerocopierea acestora (f.701-709 dosar) de către reprezentanţii părţilor.
Incheiere de sedinta din 03.03.2016Emite adresă către CLFF Sântămăria Orlea cu solicitarea de a comunica modul de soluţionare a cererii înregistrate sub nr.2633/16.09.2005 formulată de Muzsic Anuţa pentru acordarea despăgubirilor pentru terenul ocupat de amenajarea hidrotehnică, cu menţiunea de comunica şi o copie lizibilă a cererii.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Prorogă punerea în discuţie a aspectelor invocate de reprezentantul pârâtelor
Incheiere de sedinta din 10.12.2015Încuviinţează reprezentanţilor părţilor xerocopierea adreselor primite la dosar şi a înscrisurilor ataşate acestora. Acordă termen de judecată pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile primite la dosar.
Incheiere de sedinta din 05.11.2015Emite adresă către A.N.R.P. Bucureşti cu solicitarea de a comunica în întregime dosarul de despăgubire şi decizia de soluţionare cu privire la numitul Batizanm Gruiţă, după autorul Batizan Gavrilă. Emite adresă către Comisia Locală de fond funciar din cadrul Primăriei Sântămăria Orlea, respectiv Toteşti, cu solicitarea de a comunica dacă reclamantul B****** V***** şi pârâta A******* O***** au formulat cereri de acordarea despăgubirilor în baza legii 247/2005 după autorul Batizan Gavrilă şi, în caz afirmativ, să comunice stadiul şi modul de soluţionare al acestora cereri.
Incheiere de sedinta din 01.10.2015Emite adrese către Comisia Locală de fond funciar din cadrul Primăriei Sântămăria Orlea, respectiv Toteşti, cu solicitarea de a comunica dacă pârâtul B****** G***** a formulat cerere de acordarea despăgubirilor în baza legii 247/2005 după autorul Batizan Gavrilă şi, în caz afirmativ, dacă a fost trimisă autorităţii competente şi cum a fost soluţionată..
Incheiere de sedinta din 17.09.2015Admite cererea de amânare formulată de avocat Băra Bogdan, pentru pârâţii Muzsic Anuţa şi A******* O*****. Amână cauza la data de 17 septembrie 2015. Pune în vedere reprezentanţilor părţilor să formuleze concluzii scrise pentru următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 iunie 2015.
Incheiere de sedinta din 11.06.2015Revine cu adresă către Comisia Locală de fond funciar din cadrul Primăriei Toteşti cu solicitarea de a comunica titlul de proprietate emis pe numele tatălui pârâtei Crâsnic Olivia, Muntean Petru, de a anexa actele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate (cereri, registru agricol, acte primare de proprietate) şi să verifice dacă terenul respectiv provenea de la familia Batizan (Batizan Gavrilă), în caz afirmativ să depună la dosar copia registrului agricol din care reiese că s-a făcut transferul de suprafaţă de la o familie la cealaltă. Respinge cererea pârâtei Crâsnic Olivia privind luarea unui supliment de interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 07.05.2015Încuviinţează cererile reprezentanţilor părţilor. Emite adresă către Comisia Locală de fond funciar din cadrul Primăria Toteşti cu solicitarea de a comunica titlul de proprietate emis pe numele tatălui pârâtei Crâsnic Olivia, Muntean Petru, de a anexa actele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate (cereri, registru agricol, acte primare de proprietate) şi să verifice dacă terenul respectiv provenea de la familia Batizan (Batizan Gavrilă), în caz afirmativ să depună la dosar copia registrului agricol din care reiese că s-a făcut transferul de suprafaţă de la o familie la cealaltă. Amână cauza la data de 07 mai 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 martie 2015.
Incheiere de sedinta din 26.03.2015Emite adresă către Comisia Locală de fond funciar din cadrul Primăria Sântămăria Orlea cu solicitarea de a comunica titlul de proprietate emis pe numele tatălui pârâtei Crâsnic Olivia, Muntean Petru, de a anexa actele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate
Incheiere de sedinta din 19.02.2015Acordă un nou termen de judecată pentru studiul înscrisurilor de la dosar de către reprezentanţii părţilor.
Incheiere de sedinta din 08.01.2015Acordă un nou termen de judecată pentru studiul înscrisurilor de la dosar de reprezentanţii părţilor. Revine cu adresă către CLFF Sîntămăria Orlea cu solicitarea de a comunica dacă pârâtul-reclamant reconvenţional B****** G***** a fost sau membru în CLFF la data eliberării titlurilor de proprietate.
Incheiere de sedinta din 04.12.2014Încuviinţează xerocopierea înscrisurilor de la dosar de reprezentanţii părţilor. Revine cu adresă către CLFF Sîntămăria Orlea cu solicitarea de a depune la dosar documentaţiile ce au stat la baza emiterii TP 1472/19/16.03.1995 şi TP nr. 1472/11/01.03.1995 (cererile de reconstituirea dreptului de proprietate, registrul agricol, actele primare de proprietate etc.) sub sancţiunea amendării primarului comunei în caz de neconformare.
Incheiere de sedinta din 06.11.2014Emite adresă către CJFF Hunedoara cu solicitarea de a depune la dosar documentaţiile ce au stat la baza emiterii TP 1472/19/16.03.1995 şi TP nr. 1472/11/01.03.1995 întrucât CLFF Sîntămăria Orlea a răspuns că documentaţiile nu se află la aceasta ci la o altă comisie locală din judeţ (Toteşti) Revine cu adresă către CLFF Sîntămăria Orlea cu solicitarea de a depune la dosar hotărârea de validare în baza Legii 247/2005, Anexa 23 pe numele Muszic Anuţa şi de a comunica modul în care a fost pusă în aplicare această hotărâre (a fost emis titlu de proprietate pe acel amplasament sau pe altul, au fost acordate despăgubiri etc.)
Incheiere de sedinta din 18.09.2014Emite adresă către CLFF Sântămăria Orlea cu următoarele solicitări: - să depună la dosar documentaţiile ce au stst la baza emiterii TP 1472/19/16.03.1995 şi TP nr. 1472/11/01.03.1995; - să depună copia ordinului Prefectului privind componenţa Comisiei locale din data reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor cuprinse în TP anterior menţionate; - să precizeze dacă există terenuri care au aparţinut defuncţilor Batizan Gavrilă, Batizan Anuţa B****** V***** sr. (Moga) în privinţa cărora nu s-a reconstituit dreptul de proprietate întrucât erau ocupate de amenajări hidrotehnice; să precizeze dacă s-au promit despăgubiri şi de către cine.
Incheiere de sedinta din 05.06.2014Încuviinţează cererea de amânare şi acordă un nou termen de judecată în vederea încheierii litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 10.04.2014Acordă termen de judecată faţă de lipsa reprezentantului pârâtelor Muzsic Anuţa şi A******* O*****.
Incheiere de sedinta din 13.03.2014Acordă termen pentru o eventuală împăcare a părţilor.
Incheiere de sedinta din 13.02.2014Pentru când se comunică părtilor anexele grafice
Incheiere de sedinta din 09.01.2014Acordă un nou termen de judecată pentru când revine cu adresă către expert Cizmaş Miron cu solicitarea de a depune la dosar anexele grafice în completarea raportului de expertiză şi în vederea încheierii litigiului pe cale amiabilă. Se va menţiona corect în citativ numele pârâtelor Muzsic Anuţa şi Crâsnic Olivia. Se comunică pârâtei Crâsnic Olivia un exemplar al raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 21.11.2013Acordă un nou termen de judecată pentru când emite adresă către expert Cizmaş Miron cu solicitarea de a depune la dosar anexele grafice în completarea raportului de expertiză şi în vederea încheierii litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 17.10.2013Acordă un nou termen de judecată pentru când expert Cizmaş Miron va depune la dosar anexele grafice în completarea raportului de expertiză şi în vederea încheierii litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 12.09.2013faţă de incompatibilitatea preşedintelui completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 20.06.2013pentru studiul raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 23.05.2013emite adresă către expert să depună rsaportul de expertiză emite adresă către BLE HUnedoara să avanseze onorariul lucrării de expertiză către expert
Incheiere de sedinta din 25.04.2013SE VA EMITE ADRESA CĂTRE EXPERT SĂ NE COMUNICE RAPORTUL DE EXPERTIZĂ DUPĂ ACHITAREA DIFERENTEI DE DECONT DE 100 LEI DE CĂTRE PÂRÂTUL BATIZAN GRUITĂ
Incheiere de sedinta din 28.03.2013PENTRU ACHITAREA DIFERENTEI DECONTULUI DE EXPERTIZĂ
Incheiere de sedinta din 28.02.2013PUNE ÎN VEDERE REPREZENTANTULUI RECLAMANTULUI SĂ ACHITE 500 LEI DIFERENTĂ DECONT LUCRARE DE EXPERTIZĂ
Incheiere de sedinta din 31.01.2013pentru achitarea decontului
pentru achitarea diferentei la decontul lucrării de expertiză
în vederea achitării decontului
ÎN VEDEREA STABILIRII DECONTULUI
emite adresă către expert să ne comunice decontul lucrării de experriză defalcat.
SE REPETĂ ADRESA CĂTRE EXPERT SUB SANCTIUNEA REAMENDĂRII
se repetă adresa către expert Cizmas Miron emite adresă către BLE HUnedoara să avanseze onorariul definitiv către experr Nistor Ironim Ioan
Revine cu adresă către expertul Cizmaş Miron cu menţiunea că potrivit art.22 din O.G.2/2000 are obligaţia ca o dată cu decontul să depună la dosar şi raportul de expertiză întocmit pentru ca instanţa să poată aprecia asupra decontului, nerespectarea acestei obligaţii sancţionându-se cu amendă judiciară conform legii. Se va menţiona de asemenea că s-a acordat un ultim termen de judecată pentru depunerea raportului, sub sancţiunea amendării în caz de neconformare. Prorogă punerea în discuţie a eventualelor obiecţiuni la raportul de expertiză în construcţii.
emite adresă către expert Cizmas Miron să depună raportul de expertiză într-un exemplar în vederea stabilirii decontului final al acestuia pune în vedere reprezentantilor părtilor să depună eventualele obiectiuni la raportul de expertiză în constructii în scris.
Stabileşte onorariul definitiv pentru expertiza, specializarea construcţii, întocmită de d-nul expert Nistor Eronim, în cuantum de 1500 lei. Pune în vedere părţilor, prin reprezentanţi, să achite diferenţa de decont în sumă de 1100 lei, respectiv câte 275 lei fiecare (reclamantul B****** V*****, pârâţii B****** G*****, M**** A**** şi A******* O*****). Raportul de expertiză se va păstra la dosar, în plic sigilat până la achitarea integrală a decontului. Revine cu adresă către expertul Cizmaş Miron cu solicitarea de a comunica decontul şi raportul de expertiză topografică întocmit.
REPETĂM ADRESELE CĂTRE EXPERTI SUB SANCTIUNEA AMENDĂRII ÎN CAZ DE NECONFORMARE.
pentru când se vor repeta adresele către experti
se repetă adresa către expert sub sanctiunea amendării
Revine cu adresă către expert Nistor Ironim şi expert Cizmaş Miron pentru a efectua expertizele pentru care au fost desemnaţi şi să depună la dosar decontul şi raportul întocmit. Menţine dispoziţia de a se indica celor doi experţi să efectueze expertizele raportându-se fiecare la expertiza efectuată de celălalt.
Încuviinţează cererea de înlocuire formulată de expert Fruja Cornel şi desemnează pentru efectuarea expertizei specializarea topografie pe d-nul expert Cizmaş Miron. Emite adresă către Biroul local de Expertize pentru a fi informat despre înlocuirea expertului desemnat pentru expertiza , specializarea topografie. Emite adrese către experţii Fruja Cornel, pentru a fi informat despre înlocuire şi respectiv Cizmaş Miron pentru a fi încunoştinţat despre numire, obiectivele stabilite , achitarea onorariului provizoriu, cu solicitarea de a efectua expertiza pentru care a fost desemnat şi a depune la dosar decontul şi raportul întocmit, obligaţie ce-i revine potrivit O.G. 2/2000, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată stabilit. Revine cu adresă către expert Nistor Ironim pentru a efectua expertiza pentru care a fost desemnat şi a depune la dosar decontul şi raportul întocmit. Menţine dispoziţia de a se indica celor doi experţi să efectueze expertizele raportându-se fiecare la expertiza efectuată de celălalt.
Ia act de renunţarea reclamantului-pârât reconvenţional, prin reprezentant, la proba testimonială cu martorul Păulesc Ilie şi omite audierea acestui martor. Desemnează pentru efectuarea expertizei specializarea topografie pe d-nul expert Fruja Cornel iar pentru expertiza specializarea evaluări imobiliare-construcţii pe d-nul expert Nistor Ironim- Ioan. Emite adresă către Biroul local de Expertize pentru a fi informat despre numele experţilor desemnaţi şi de achitarea onorariilor provizorii. Emite adrese către experţii Fruja Cornel şi respectiv Nistor Ironim Ioan pentru a fi încunoştinţaţi despre numire, obiectivele stabilite , achitarea onorariului provizoriu, cu solicitarea de a efectua expertizele pentru care au fost desemnaţi şi a depune la dosar decontul şi raportul întocmit, obligaţie ce le revine potrivit O.G. 2/2000, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată stabilit. Se va indica celor doi experţi să efectueze expertizele raportându-se fiecare la expertiza efectuată de celălalt.
Prorogă punerea în discuţie a obiectivelor şi desemnarea expertului pentru următorul termen de judecată . Pune în vedere reprezentantului pârâtelor M**** A**** şi A******* O***** să facă demersuri în vedere achitării cotelor din onorariile provizorii stabilite în sarcina acestora, până la data de 28.04.2011, sub sancţiunea amendării pârâtelor în caz de neconformare. Pune în vedere reprezentantului reclamantului-pârât reconvenţional să prezinte martorul propus, sub sancţiunea decăderii din probă.
Efectuarea în cauză a expertizelor specializarea topografie şi construcţii. Emite adresă către Biroul Local de Expertize pentru a comunica listele cu numele experţilor propuşi pentru efectuarea celor două expertize , cu menţiunea ca experţii in specializarea construcţii să fie specializaţi ţi în evaluări imobiliare. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de câte 400 lei pentru fiecare expertiză şi dispune achitarea în solidar de părţi, respectiv câte 100 lei pe expertiză, fiecare: reclamantul-pârât reconvenţional B****** V*****, pârâtul-reclamant reconvenţional B****** G*****, pârâtele M**** A**** şi A******* O*****. Încuviinţează proba testimonială cu martorul Păulesc Ilie, propus de pârâtul-reclamant reconvenţional B****** G*****, martor ce va fi prezentat fără citaţie. Pune în vedere reprezentantei pârâtului-reclamant reconvenţional B****** G***** să depună la dosar copia titlului de proprietate despre care a făcut vorbire şi note scrise cu privire la terenurile care aparţin masei succesorale.
Respinge excepţia de tardivitate cu privire la depunerea cererii reconvenţionale şi o reţine spre judecare în acelaşi cadru procesual. Pune în vedere pârâtului-reclamant reconvenţional B****** G***** să facă dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru, în cuantum de 750 lei, pentru cererea reconvenţională, sub sancţiunea anulării cererii în caz de neconformare.
Declară ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie în nume propriu formulată de numitul Jurca Iosif. Cu recurs o dată cu fondul cauzei. Constată inadmisibilă cererea de recuzare formulată de numitul Jurca Iosif, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală faţă de obiectul dedus judecăţii. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de şedinţă din data de 13.01.2011 în sensul că se va menţiona că taxa de 34 lei şi 30 bani timbru judiciar este aferentă cererii de intervenţie şi nu cererii reconvenţionale. Revine cu adresă către pârâtul- reclamant reconvenţional B****** G***** pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă ,de 1750 lei şi a timbrului judiciar în valoare de 90 bani. Prorogă punerea în discuţie a excepţiei de tardivitate cu privire la cererea reconvenţională
Stabileşte taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale , după cum urmează: 1200 lei taxă judiciară de timbru şi 30 bani timbru judiciar- primul capăt de cerere; 300 lei taxă judiciară de timbru şi 30 bani timbru judiciar – pentru capătul II de cerere; 250 lei taxă judiciară de timbru şi 30 bani timbru judiciar – pentru capătul III de cerere , total 1750lei – taxă judiciară de timbru şi 90 bani- timbru judiciar. Emite adresă către pârâtul B****** G***** pentru a face dovada achitării sumei anterior menţionate. Pune în vedere pârâtului să depună la dosar încă o copie a testamentului depus la fila 94 dosar pentru comunicare cu reclamantul. Stabileşte taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale în sumă de 34 lei şi 30 bani timbru judiciar. Constată că intervenientul a achitat taxa judiciară de timbru şi pune în vedere acestuia să depună la dosar timbru judiciar în valoarea de 30 bani. Prorogă punerea în discuţie a admisibilităţii, în principiu, a cererii de intervenţie, pentru următorul termen de judecată. Emite adresă către Grefa Judecătoriei Haţeg să comunice la dosar Sentinţa civilă nr. 184/2010 pronunţată în dosar 0709/240/2006 pentru a aprecia asupra celor invocate în cererea de intervenţie în interes propriu. Se comunică întâmpinarea la cererea reconvenţională şi respectiv cererea de intervenţie, cu înscrisul ataşat acesteia, cu adresă, pârâţilor.
pentru studiul cererii reconvenţionale şi pentru când se va comunica câte un exemplar al acesteia cu pârâţii M**** A****, C****** O***** şi A******* O*****. Prorogă punerea în discuţie a timbrajului aferent cererii reconvenţionale.
pentru când pârâtul B****** G***** îşi va angaja apărător şi îşi va pregăti apărarea, iar reprezentantul reclamantului va studia testamentul depus la dosar de către pârât. Prorogă punerea în discuţie a probei cu expertiza topografică şi respectiv în construcţii solicitată de reprezentantul reclamantei; Prorogă pronunţarea încheierii prev. de art.6736 al.1 Cod procedură civilă.
Prorogă pronunţarea încheierii prev. de art. 6736 al. 1 Cod procedură civilă , urmând ca aspectele de mai sus să fie luate în discuţie la următorul termen de judecată, acordat la data de 04 noiembrie 2010.
Amână pronunţarea încheierii prev de art. 6736 la data de 11 octombrie 2010. Prorogă punerea în discuţie a probei cu expertiza topografică şi respectiv în construcţii solicitată de reprezentantul reclamantei;
Încuviinţează proba testimonială cu martorul Muntean Ioan-Ionică propus de reclamant, care se va cita la adresa indicată. Menţine dispoziţia cu privire la plata de către reclamant a taxei judiciare de timbru în cuantum de 250 lei şi timbru judiciar în valoare de 1,50 lei. Pune în vedere reclamantului, prin reprezentant, să depună la dosar taxa judiciară de timbru stabilită. Prorogă punerea în discuţie a probei cu expertiza topografică şi respectiv în construcţii solicitată de reprezentantul reclamantei; Prorogă pronunţarea încheierii prev. de art.6736 al.1 Cod procedură civilă
Stabileşte taxa judiciară de timbru în cuantum de 250 lei şi timbru judiciar în valoare de 1,50 lei . Pune în vedere reclamantului prin reprezentant să depună la dosar taxa judiciară de timbru stabilită. Încuviinţează înlocuirea martorului Resedea Ionel şi pune în vedere reprezentantului reclamantului să depună la dosar numele şi adresa martorului în termen de 3 zile pentru a fi citat. Emite adresă către Primăria com. Sîntămăria-Orlea, pentru a comunica titlul de proprietate emis pe numele pârâtului B****** G*****. Prorogă pune în vedere pârâtului B****** G***** să depună la dosar copia titlului de proprietate despre care a făcut vorbire; Prorogă punerea în discuţie a probei cu expertiza topografică şi respectiv în construcţii solicitată de reprezentantul reclamantei; Prorogă pronunţarea încheierii prev. de art.6736 al.1 Cod procedură civilă.
încuviinţează proba testimonială cu martorul Resedea Ionel, propus de reprezentantul reclamantului, care va fi citat la adresa indicată; - pune în vedere pârâtului B****** G***** să depună la dosar copia titlului de proprietate despre care a făcut vorbire; - prorogă punerea în discuţie a probei cu expertiza topografică şi respectiv în construcţii solicitată de reprezentantul reclamantei;
pentru când se va comunica pârâţilor câte un exemplar al înscrisurilor depuse la dosar şi câte un exemplar al precizării de acţiune formulată de reclamant. Încuviinţează proba cu interogatoriul pârâţilor , aceştia urmând a fi citaţi cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Pune în vedere reclamantului să se prezinte în instanţă pentru clarificarea unor aspecte legate de calitatea de moştenitor şi cotele părţi aferente.
Se pune în vedere reclamantului, prin adresă, să depună la dosar înscrisurile prezentate la termenul de judecată din 11.03.2010, în 5 exemplare, pentru comunicare cu părţile, sub sancţiunea suspendării judecăţii.
CAMERA DE CONSILIU- admite în parte cererea şi dispune eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în 3 rate lunare. Cu drept de reexaminare în 5 zile de la comunicare.
pentru când pune în vedere reprezentantul reclamantului să depună la dosar înscrisurile prezentate, în 5 exemplare, pentru comunicare cu părţile Pune în vedere reclamantului, prin reprezentantul acestuia, să depună la dosar:declaraţie pe proprie răspundere că nu a beneficiat de ajutor public judiciar în ultimele 12 luni , declaraţie privind componenţa familiei şi dovada veniturilor pe ultimele două luni realizate de membri familiei.. Stabileşte termen de judecată, în Camera de Consiliu, la data de 18 martie 2010 pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantul B****** V*****.
Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar de reprezentantul reclamantului. Stabileşte taxa judiciară de timbru la suma de 2700 lei şi timbru judiciar de 50 de bani. Acordă un nou termen de judecată pentru când reprezentantul reclamantului va face dovada achitării acestei sume sau va formula cerere de acordare a ajutorului public judiciar.