Dosar 3706/104/2010 din 18.10.2010

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3706/104/2010
Data dosar:
18.10.2010
Instanta:
Tribunalul Olt
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.01.2011 la ora 09:00

    Complet: CLM3
  • Admite in parte acţiunea

    Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei. Admite în parte acţiunea formulată de contestatoarea R**** M****. Dispune anularea deciziei nr.3/01.07.2010 emisă de pârâta SC Consecvent SRL şi obligă intimata să reintegreze contestatoarea pe postul deţinut anterior. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a despăgubirilor egale cu salariile, reactualizate începând cu data de 01.07.2010 şi până la data reintegrării efective. Obligă intimata către reclamantă la plata orelor suplimentare prestate în perioada 15.08.2009-01.07.2010, la plata salariului aferent lunii iunie 2010 şi la plata c/valorii concediului de odihnă aferent anului 2009-2010, proporţional cu perioada lucrată. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 26.01.2011.

  • Sedinta din data de 24.01.2011 la ora 09:00

    Complet: CLM3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 26.01.2011

  • Sedinta din data de 17.01.2011 la ora 09:00

    Complet: CLM3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.01.2011.

  • Sedinta din data de 16.12.2010 la ora 09:00

    Complet: CLM2
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 17. 01. 2011 pentru relaţiilor de la societatea pârâtă

  • Sedinta din data de 02.12.2010 la ora 09:00

    Complet: CLM2
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 16. 12. 2010 pentru ca reclamanta să ia cunoştiinţă de înscrisurile ce i-au fost comunicate în şedinţă publică la termenul de azi .

  • Sedinta din data de 11.11.2010 la ora 09:00

    Complet: CLM2
  • Amânat

    Amână cauza la data de 2. 12. 2010 pentru ca pârâta prin apărătorul ales să depună la dosar actele solicitate de instanţă la termenul de azi

Flux dosar


Actualizare GRPD