A****** M*****
InculpatCondamnă pe inculpatul A.M la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 27.11.2009, a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. 1 lit. c şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal. În temeiul şi în condiţiile prevederilor art. 71 Cod penal, aplică inculpatului A.M pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi lit. b Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 81 alin. 1 şi art. 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului A.M , pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni. În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, suspendă şi executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului A.M În baza dispoziţiilor art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului A.M că, potrivit art. 83 alin. 1 Cod penal, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cadrul termenului de încercare, se va dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi executarea acesteia în întregime. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
amana pronuntarea cauzei la data de 28.01.2011