L**** M*****
ReclamantS* H*** T***** S**
Pârâts.c. 667/29.03.2011 Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul L**** M***** în contradictoriu cu pârâta S* H*** T***** S**. Obligă pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale neachitate, aferente perioadei 26.10.2009-23.07.2010, în sumă de 1698 lei şi 610 euro, la cursul oficial al Băncii naţionale a României din ziua plăţii. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 626,8 Euro, cu titlu de diurnă şi a sumei de 93 Euro, cu titlu de cheltuieli de transport, la cursul oficial al Băncii Naţionale a României din ziua plăţii. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. DEfinitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.03.2011.
Amână pronunţarea soluţiei la 29.03.2011
în vederea administrării probei testimoniale cu cei doi martori
Pentru a se reveni cu adresă
Pentru a se emite adresă pârâtei
pt. a se comunica întâmpinarea cu reclamantul
În vederea citării reclamantului L**** M***** cu menţiunea de a depune la dosar, în copie, contractul individual de muncă încheiat cu societatea pârâtă, precum şi în vederea emiterii unei adrese la pârâta S.C. Home Tehnic S.R.L. pentru a depune la dosar întâmpinare prin care să-şi exprime poziţia procesuală în cauză, state de plată sau orice alte documente justificative cu care face dovada plăţii drepturilor salariale cuvenite reclamantului, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 287 Codul muncii, sarcina probei îi incumbă