M********* F********* P****** - R********** D* D*** V*****
Recurent Pârât- chemat in garantieC***** E**** -** d************** î*
Intimat ReclamantZ***** M****** -** d************** î*
Intimat ReclamantB**** E******** -** d************** î*
Intimat ReclamantP******** A********** -** d************** î*
Intimat ReclamantAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor sumele reprezentând diferenţa dintre salariul acordat anterior Legii nr. 118/2010 şi salariul actual, începând cu 3 iulie 2010, până la 31.12.2010, actualizate la data plăţii efective. Admite cererea de chemare în garanţie. Obligă chematul în garanţie, Ministerul Finanţelor Publice, să înscrie în proiectul de buget şi să aloce fondurile necesare plăţii acestor sume către ordonatorii de credite. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în teremn de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 23.09.2011, la sediul Tribunalului Vâlcea.
Amână cauza la data de 23 septembrie 2011, pentru ca reprezentantul pârâtului Ministerul Public Parchetul de pe lângă ICCJ să depună la dosar înscrisuri.
Amână judecarea cauzei la data de 10 iunie 2011.
Dispune disjungerea cauzei pentru o mai bună administrare a justiţiei.
Cauza s-a amânat pentru ca reprezentantul pârâţilor să ia cunoştinţă de întâmpinarea formulată de MFP .
cauza s-a amânat pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de întâmpinarea şi cererea de chemare în garanţie depuse la dosar de pârâţi.