H******* M****
InculpatH******* M****
InculpatV***** (***** I****** V******
Parte vătămată-în baza art.305 lit.c Cod penal ; Condamnă pe inculpatul H******* M****, fiul lui Vasile şi Elena, născut la data de 25.01.1978, în Brezoi, domiciliat în comuna Malaia, judeţul Vâlcea, CNP *********0889, C.I. seria VX, nr.072488, la un an închisoare. În baza art.81 Cod penal ; Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani prevăzută de art.81 Cod penal. Atrage atenţia inculpoatului asupra art.83 Cod penal. Aplică art.71 al.1 rap.la art.64 lit.a teza II şi lit.b Cod penal şi art.71 al.5 Cod penal. În baza art.191 Cod penal ; Obligă pe inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 Mai 2010.
Amână cauza pentru citarea inculpatului cu MA şi a se solicita veniturile acestuia de la Primăria Brezoi
Termen 28 aprilie la completul C III MIF.
Admite cererea de abţinere formulată de judecător MIRON VASILE în soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr.376/198/2010. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.04.2010, la sediul Judecătoriei Brezoi.