D***** D******
ReclamantC*** J******** D* P***** T********
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul D***** D****** împotriva pârâtei C*** J******** D* P***** T********. Obligă pârâta C*** J******** D* P***** T******** să restituie reclamantului impozitul reţinut pe lunile ianuarie şi februarie 2010. Respinge ca fiind rămasă fără obiect cererea privind restituirea impozitului reţinut pe luna decembrie 2009. Respinge ca nefondată cererea privind obligarea pârâtei la plata de daune în cuantum de 1.000 lei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2010.
apărătorul pârâtei solicită termen pentru rezolvarea pe cale amiabilă şi pentru a prezenta înscrisuri
În temeiul art. 151 Cod procedură civilă repune cauza pe rol pentru ca reclamantul să-şi precizeze acţiunea sub aspectul pretenţiilor solicitate, iar intimata să comunice instanţei perioada şi cuantumul impozitului reţinut şi dacă suma reţinută a fost restituită Dispune efectuarea unor adrese către părţi în sensul celor mai sus arătate. Fixează termen de judecată la data de 13 mai 2010 pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2010.
reclamantul să ia cunoştinţă de întâmpinare