B****** D***** Ş*****
InculpatP****** D***
Parte vătămatăB****** D***** Ş*****
Inculpatsentinţa penală nr. 483/21.10.2010 În baza art.208 alin. 1-209 alin.1 lit. g şi i c.p. cu aplic. art.art.37 lit. a cod penal condamnă inculpatul B****** D***** Ş*****, , la 3(trei) ani şi 2 (două)luni închisoare. În baza art.61 cod penal, revocă liberarea condiţionată a restul de pedeapsă neexecutat de 333 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 118/20.05.2009, pronunţată de Judecătoria Bălceşti, rămasă definitivă prin neapelare, pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare. În baza art.88 cod pr. pen deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului începând cu data de 23.08.2010 la zi şi menţine starea de arest a inculpatului potrivit art.350 c. p.p. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art.64 alin. 1 li.t a teza a II a şi b cod penal pe durata executării pedepsei principale. Ia act că partea vătămată nu se constituie parte civilă. În baza art.191 cod procedură penală obligă inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând avocat din oficiu în cursul judecăţii ( av. Bădiţa Izabela şi 200 lei în cursul urmăririi penale ( av. Bătanu Milena) , vor fi avansate anticipat din fondurile M.J.L.C. în contul Baroului Gorj. Cu drept de apel în termen de 10 zile. Pronunţată azi 21.10.2010 în şedinţă publică.
amână cauza la 21.10.2010 pentru când se vor cita martori din actul de sesizare al instanţei. În baza art.300 2 c.p.p. rap.la art.160 b al.3 c.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului B****** D***** Ş*****, restat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 14 din data de 24.08.2010, emis de Judecătoria Tg-Cărbuneşti, jud. Gorj. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare cu privire la măsura arestării preventive. Pronunţată în şedinţa publică azi 07.10.2010
DISPUNE În baza art. 3001 alineat 1 Cod de procedură penală constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului Brătoiu Daniel- Ştefan, în prezent deţinut în arestul IPJ Gorj, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 26 din 24.08.2010. În baza art. 3001 alineat 3 Cod de procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului Brătoiu Daniel- Ştefan. Respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare sau comunicare, după caz. Pronunţată în şedinţa publică din 20.09.2010.