S****** A********
InculpatM** D***** H**** S*
Parte vătămatăÎn baza art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. e C.p. cu aplic. art. art. 37 lit. a C.p., art. 74 lit. c C.p. şi art. 76 lit. c C.p., condamnă inculpatul S****** A******** la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie. În baza art. 293 al. 1 C.p. art. 37 lit. a C.p., art. 74 lit. c C.p. şi art. 76 lit. c C.p., condamnă inculpatul S****** A******** la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea în stare de recidivă postcondamnatorie. Constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta şi infracţiunea pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 305/16.04.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 976/29.06.2009 a Curţii de Apel Bucureşti, sunt concurente, conform art. 33 lit. a C.p. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 305/16.04.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită ca urmare a aplicării tratamentului sancţionator instituit de art. 864 C.p. rap. la art. 83 C.p. prin sentinţa penală nr. 305/16.04.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti; - pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită ca urmare a aplicării tratamentului sancţionator instituit de art. 864 C.p. rap. la art. 83 C.p. prin sentinţa penală nr. 201/26.03.2008 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă la data de 02.06.2008 prin nerecurarea deciziei penale nr. 316/21.05.2008 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală. În baza art. 39 al. 1 C.p. şi art. 36 al. 1 C.p. rap. la art. 34 al. 1 lit. b C.p. şi art. 33 lit. a C.p., contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta cu pedepsele de mai sus, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, inculpatul S****** A******** urmând să execute ca pedeapsă rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 3 luni închisoare, în total 4 (patru) ani şi 3 (trei) luni închisoare. În baza art. 71 C.p., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II – a şi lit. b C.p., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C.p. şi art. 36 al. 3 C.p., scade din durata pedepsei rezultante aplicate prin prezenta perioada deja executată, de la 24.10.2003 la 11.11.2003 şi de la 19.12.2008 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 658 din 03.07.2009 emis pe numele inculpatului în baza sentinţei penale nr. 305/16.04.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi dispune emiterea unui nou mandat, conform prezentei. Ia act că partea vătămată M** D***** H**** S* nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind acoperit prin restituirea în natură a bunurilor sustrase. În baza art. 191 al. 1 C.p.p., obligă inculpatul S****** A******** la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, d-na av. Banu Aneta, în cuantum de 200 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.12.2010.
Ia act de renunţarea Ministerului Public la audierea nemijlocită în faţa instanţei a martorilor Sava Alexandru şi Ioniţă Dragoş Ionel, indicaţi în citativul actului de sesizare, şi în temeiul art. 329 alin. 2 C.p.p. va dispune ca această probă să nu mai fie administrată, nemaifiind utilă pentru soluţionarea cauzei. Emiterea unei adrese către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti pentru a comunica o copie a sentinţei penale nr. 305/16.04.2009 privindu-l pe inculpat, cu referat întocmit de Biroul de executări penale privind data şi modalitatea rămânerii definitive şi situaţia executării pedepsei.