Dosar 3828/284/2009 din 03.03.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3828/284/2009
Data dosar:
03.03.2010
Instanta:
Tribunalul Dâmbovița
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.09.2010 la ora 8:30

    Complet: Penal - C1A-M
  • Soluţionare

    Admite apelul declarat de apelantul inculpat M**** G*******, fiul lui Bratu şi Tasia, născut la 17.03.1970 în Conţeşti, domiciliat în Conţeşti, sat Bălteni, judeţul Dâmboviţa, împotriva sentinţei penale nr.31/01.02.2010 pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul 3828/284/2009 şi în consecinţă; Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecînd, reindividualizează pedeapsa aplicată inculpatului în sensul că în baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza art. 82 cod penal, stabileşte un termen de încercare de 2 ani la care se adaugă cuantumul pedepsei aplicate de 1 an închisoare. Atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării disp. art. 83 cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei. Face aplicarea disp. art. 71, 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi b cod penal. În baza art. 71 alin. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 10.09.2010.

  • Sedinta din data de 16.07.2010 la ora 8:30

    Complet: Penal - C1A-M
  • Încheiere

    Acordă termen pentru lipsa apărătorului apelantului-inculpat, asigurarea apărării acestuia fiind obligatorie.

  • Sedinta din data de 31.05.2010 la ora 11:00

    Complet: Penal - C1A-M
  • Încheiere

    Acordă termen la cererea apărătorului apelantului-inculpat, care nu se poate prezenta la acest termen de judecată din motive medicale.

  • Sedinta din data de 30.04.2010 la ora 11:00

    Complet: Penal - C1A-M
  • Încheiere

    Acordă termen la cererea apărătorului apelantului-inculpat pentru a-şi pregăti apărarea.

  • Sedinta din data de 29.03.2010 la ora 9:30

    Complet: Penal - C1A-M
  • Încheiere

    Acordă termen la cererea apelantului-inculpat pentru a-şi angaja apărător.

Flux dosar


Actualizare GRPD