L******* G*******
ReclamantD****** D****
PârâtD****** A****
PârâtAdmite acţiunea. Constată că părţile au încheiat în mod valabil o convenţie de vânzare-cumpărare, hotărârea pronunţată urmând să ţină loc de act autentic.
Amână judecarea cauzei atât pentru a fi audiat martorul lipsă cât şi pentru a fi interogaţi pârâţii. Pentru următorul termen se ca cita martorul Preda Ştefan şi se va emite mandat de aducere pentru acesta, iar pârâţii vor fi citaţi cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. De asemenea, i se pune în vedere apărătorului reclamantului să depună la dosar un extras de carte funciară sau certificatul de sarcini pentru imobilul ce a făcut obiectul convenţiei încheiate de părţi - aşa cum statuează dispoziţiile art. 3 ind. 2 din legea 146/1997 -, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei în conformitate cu prevederile art. 155 ind. 1 C.pr.civ.
Încuviinţează administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi luarea unor interogatorii pârâţilor. Amână judecarea cauzei în vederea administrării acestor probe. Pentru următorul termen, pârâţii vor fi citaţi cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu şi i se pune în vedere apărătorului reclamantului să depună - în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăederii din probă -, lista cuprinzând numele şi adresa martorului încuviinţat, acesta urmând a fi citat după ce va fi indicat. De asemenea, se va întocmi adresă către Primăria Segarcea, pentru a comunica dacă sunt cunoscuţi şi alţi descendenţi de gradul I ai defunctului Diaconu Gheorghe ori dacă există un soţ supravieţuitor al acestuia.