B********* T***
PetentP************ I***
IntimatÎn temeiul dispoziţiilor art. 74 alin. 6 şi art. 74 alin. 4 lit. a din Legea nr. 275/2006, admite contestaţia formulată de petentul m B.T deţinut în P************ I***, împotriva încheierii nr. 1020/2.12.2010 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la P************ I***. Anulează sancţiunea disciplinară a suspendării dreptului de a primi vizite timp de o lună, prevăzută de art. 71 alin. 1 lit. e din Legea nr. 275/2006, aplicată petentului prin hotărârea nr. 1187/16.11.2010 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Iaşi. În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, acestea incluzând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, potrivit delegaţiei nr. 275/2010, în cuantum de 100 de lei, care urmează a fi avansat către Baroul Iaşi din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă.
Amana pronuntarea la data de 11.03.2011
Amana pronuntarea la 10.03.2011
In vederea administrării probatoriilor s-a dispus amanarea judecatii cauzei la data de 25.02.2011
Amana judecata cauzei la data de 11.02.2011 în vederea administrarii probatoriilor