B**** S*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A***
IntimatAdmis în parte plângerea, înlocuit amenda cu "avertisment", anulat măsura reţinerii permisului.
Faţă de împrejurarea că în data de 04.05.2010 Preşedintele României a semnat decretul de eliberare din funcţie a doamnei judecător Diana Bănăţeanu şi numirea în funcţia de procuror, iar în data de 07.05.2010 Decretul nr.455 a fost publicat în Monitorul Oficial nr.297, completul C2 civil şi C2 penal a fost desfiinţat. Având în vedere dispoziţiile art.99 pct.11 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi Hotărârea nr.6/07.05.2010 a Colegiului de Conducere al instanţei dosarul a fost repartizat prin sistem ciclic. Conform planificării de permanenţă, cauzele aflate pe rol la data de 25.05.2010 vor fi prezidate de doamna judecător Laura Dehelean, preşedintele completului C4. Urmare repartizării ciclice prezenta cauză revine spre soluţionare completului C3, acordându-se termen pentru data de 23.06.2010.
Acordă termen la data de 25.05.2010 în vederea comunicării către petent a unui exemplar din întâmpinare.
În vederea administrării probei testimoniale, acordă termen la data de 04.05.2010.