C***** V*******
Recurent ReclamantD********* G*****
Intimat PârâtÎncuviinţează cererea de abţinere formulată de Judecător Rohnean Diana-Alina nde la soluţionarea cauzei nr.3869/236/2010. Trimite cauza spre repartizare aleatorie.Fără cale de atac.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C***** V******* invocată de pârâtul D********* G*****. Respinge acţiunea formulată de reclamanta C***** V******* în contradictoriu cu pârâtul D********* G*****, ca neîntemeiată. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. respinge cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. respinge cererea formulată de pârât privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
amână pronunţarea la 02.11.2011
pentru a se cita reclamanta cu menţiunea de a se prezenta personal în faţa instanţei pentru a preciza dacă îşi însuşeşte sau nu acţiunea, amână cauza
În temeiul art. 992 alin. 4 teza a II a din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 2005 cu modificările şi completările ulterioare respinge cererea de constatare a nelegalităţii formării Dosarului nr. 3869/236/2010, astfel cum a fost calificată, prin acordarea numărului nou de dosar 3869/236/2010 la repartizarea aleatorie, din nou, a cauzei înregistrată iniţial sub nr. 12688/236/2009 având ca obiect partaj judiciar şi ca părţi pe reclamanta C***** V******* în contradictoriu cu pârâtul D********* G*****, dispusă prin Încheierea de şedinţă pronunţată în data de 08.04.2010 în Dosarul nr. 12688/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu, ca neîntemeiată. Constată că sesizarea instanţei de faţă cu soluţionarea cauzei înregistrată iniţial sub nr. 12688/236/2009 s-a făcut în baza Încheierii de şedinţă pronunţată în data de 08.04.2010 în Dosarul nr. 12688/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu, prin care s-a dispus repartizarea aleatorie a cauzei, măsură dispusă în urma constatării incidentului procedural prevăzut de art. 98 alin. 2 şi 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 2005 cu modificările şi completările ulterioare, privind aspectul că din motive prevăzute de lege completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să judece, faţă de admiterea cererii de abţinere de la soluţionarea cauzei formulată de preşedintele completului de judecată iniţial investit cu soluţionarea cauzei. Acordă termen pentru continuarea judecării cauzei la data de 12.10.2011, pentru când dispune citarea părţilor. Prorogă discutarea şi soluţionarea cererilor formulate în cauză de pârât privind nelegala stabilire a taxei judiciare de timbru şi nelegala încuviinţare a probelor prin Încheierea pronunţată în data de 23.03.2010 în Dosarul nr. 12688/236/2009 pentru termenul următor.
Luând concluziile părţilor, faţă de insistenţa procuratorului pârâtului şi întrucât în cauză s-au acordat mai multe termene de judecată pentru depunerea relaţiilor de către pârât ca urmare a demersurilor pe care le-a efectuat atât la CSM-Inspecţia Judiciară, cât şi la Ministerul Justiţiei, apreciază necesară amânarea soluţionării cauzei.
Faţă de aspectul că pârâtul a depus la dosar o cerere de acordare a unui nou termen, având în vedere că nu a primit încă un răspuns din partea Inspecţiei Judiciare a CSM ca urmare a sesizării făcute de pârât, susţineri dovedite prin adresa nr. 1/9216/1154/2011 a CSM ataşată cererii de amânare, urmează a o admite, acordând un ultim termen pentru obţinerea acestor relaţii.
Faţă de cererea de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de pârât, prin procurator, în vederea obţinerii unui răspuns la sesizarea CSM de către acesta, constatând că s-a încuviinţat şi anterior o cerere de amânare pentru acelaşi considerent, şi având în vedere că la dosar nu există o dovadă clară din care să reiasă că programul informatic Ecris 3 nu permitea păstrarea aceluiaşi număr de dosar ca urmare a încuviinţării unei cereri de abţinere, la momentul când s-a încuviinţat o astfel de cerere, respectiv 08.04.2010, urmează a admite cererea pârâtului pentru a se depune un răspuns al CSM concretizat într-un înscris ca urmare a verificărilor ce se vor efectua, astfel încât va amâna soluţionarea cauzei.
Luând act de poziţia pârâtului, care contestă modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru, faţă de lipsa valorii obiectului cauzei ce trebuia indicată potrivit dispoziţiilor art. 112 pct.3 C.proc.civ., constată că este necesar a se pronunţa în mod legal şi temeinic asupra tuturor aspectelor invocate de parte, urmează a proroga discutarea acestora, până la obţinerea unui răspuns de către pârât din partea inspecţiei judiciare a CSM, sens în care va amâna soluţionarea cauzei.
Luând concluziile părţilor, urmează a proroga discuţia privitoare la mandatul valabil al apărătorului reclamantei, după soluţionarea cererii de amânare. Constatând că pârâtul, prin mandatar, dar şi în cuprinsul actelor depuse la dosar, invocă aspecte de nelegalitate în constituirea dosarului cu nr. 3869/236/2010 al Judecătoriei Giurgiu, arătând că a formulat sesizare la CSM cu privire la nelegala constituire a dosarului, potrivit disp.art. 98 alin.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, solicitând şi pe cale internă a se efectua verificări de către instanţă în acelaşi sens, urmează a admite cererea de amânare şi a dispune adresă către conducerea instanţei, pentru a formula un punct de vedere cu privire la formarea noului dosar cu nr. 3869/236/2010.
În vederea citării pârâtului la interogatoriu, având în vedere că nu s-a dispus citarea pârâtului în acest sens pentru prezentul termen, va amâna soluţionarea cauzei.