R**** I***
PetentI************ P******* J******* S****
IntimatAdmite în parte plângerea. Înlocuieşte amenda în cuantum de 360 lei cu avertisment. Menţine celelate dispoziţii ale procesului verbal. Irevocabilă.
Amână pronunţarea în cauză la termenul din 9 februarie 2011
Amână pronunţarea la 2 februarie 2011.
Termen la 26 ianuarie 2011, urmând a se comunica intimatei un exemplar al precizării de plângere şi a se audia martorul petentului, care se va cita de la adresa de domiciliu. Cât priveşte martorul asistent, se va solicita S L.P.E.P adresa de domiciliu a acestuia în vederea citării.
Termen la 15 decembrie 2010, urmând a se cita martorul Cucui Cristian sub sancţiunea amenzii de 500 lei în caz de neprezentare, prin agent procedural, iar procedura de citare a intimatei se va efectua prin faxul instanţei
Termen la 8 decembrie 2010 pentru a da posibilitate petentului să-şi angajeze apărător.