Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
CONDAMNĂ INCULPATUL CREŢEANMU NICUŞOR LAPEDEAPSA DE 12 ANI ÎNCHISOARE
amână pronunţarea pentru data de 22 decembrie 2010
Amânat pentru administrare probatorii. În baza art.3002 alin.1 Cod procedură penală, constată că măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului CREŢEANU NICUŞOR este legală şi temeinică. În baza art. 3002 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.160b alin.1,3 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului CREŢEANU NICUŞOR, aflat în Penitenciarul Iaşi, dispusă prin încheierea nr.21 din 31.07.2010, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 28/U/ 31.07.2010, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art.174-175 lit. i) Cod penal, măsura urmând a fi verificată în termenul prev. de art. 160b Cod procedură penală. Se va face adresă şi se va comunica măsura dispusă administraţiei locului de deţinere, respectiv Penitenciarului Iaşi. Cu drept de recurs in 24 ore de la comunicare.
În urma admiterii cererii de abţinere formulată de dl judecător Parpalea Filip Nicolae, cauza a fost repartizată dnei judecător Filip Gabriela
Admite cererea de abţinere formulată de dl judecător Parpalea Filip Nicolae
menţine arestarea preventivă a inculpatului