D***** G***** L****
ContestatorD*** S** O*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1000 lei aplicată, contravenientului prin procesul verbal de contravenţie nr.4201437/27.11.2009 pentru săv. contravenţiei prev. de art. 8 alin. 2 din O.G. 15/2002 cu AVERTISMENT. DEFINITIVĂ. CU DREPT DE RECURS ÎN 15 ZILE DE LA COMUNICARE. PRONUNŢATĂ ÎN ŞEDINŢĂ PUBLICĂ AZI 07.04.2010. PREŞEDINTE
Admite cererea formulată de contravenient. În vederea depunerii de dovezi în apărare de către contravenient. Citarea intimatei cu menţiunea”aplicat ştampila” . Amână judecarea cauzei la data de 07.04.2010 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.03.2010.
Admite cererea cu privire la probatoriul testimonial solicitat de contravenient. Contravenientul va depune cu listă prin registratură în termen de 5 zile numele şi adresa martorilor în vederea citării, s-au de ai prezenta personal cei 2 martori, respectiv Moldovan Mihai şi Marcovici Daniela, sub sancţiunea decăderii din probă. Efectuarea de adresă la intimată pentru a înainta întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie, respectiv dovezi. Citarea intimatei cu menţiunea”aplicat ştampila” . Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2010 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.03.2010.