P*** V***** L****
InculpatCondamnă inculpatul la 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată, cu aplicarea art.74 lit. a, c, 76 lit. d Cod penal şi art.320 ind. 1 Cod procedură penală. În baza art. 81, 71 alin. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a celei accesorii, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni . Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare.
Amână pronunţarea la data de 25.03.2011
Acordă termen de judecată la data de 15.03.2011, pentru audierea inculpatului