P****** A** M****
ReclamantS* L*** D********* A******* R****** S**
PârâtAdmite contestaţia. Anulează decizia nr.2309 din 24.09.2010 emisă de intimată şi repune părţile în situaţia anterioară emiterii acesteia în sensul că obligă intimata să radieze sancţiunea din dosarul de personal al contestatoarei, respectiv registrul generat de evidenţă al salariaţilor. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.03.2011.
Amână pronunţarea la data de 18 martie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează, pentru ambele categorii de părţi, proba cu înscrisuri şi proba testimonială, respectiv pentru contestatoare martorul Boţescu Cristina ce va fi citat la locul de muncă, pe teza probatorie a dovedirii faptului dacă discuţia a avut un caracter personal sau în legătură cu serviciul şi pentru intimată, în contraprobă martorul Bratu Violeta ce va fi adus necitat. Respinge proba cu interogatoriu solicitată de contestatoare. Pune în vedere intimatei, prin reprezentant, să depună înscrisuri din care să rezulte calitatea salariatei Bratu Violeta, respectiv dacă era sau şefa contestatoarei. Amână judecarea cauzei la data de 16.03.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul contestatoarei, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi înscrisurilor ce i s-au comunicat, astăzi, în şedinţă publică. Amână judecarea cauzei la data de 16.02.2011, pentru a da posibilitatea contestatoarei să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi înscrisurilor depuse la acest termen de intimată. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 decembrie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.