A*** K****** (***** O*****
InculpatRespinge, ca neîntemeiată, cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală formulată de inculpatul Arif Korkmaz zis „Şerif”. Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului Arif Korkmaz zis „Şerif” de schimbare a încadrării juridice a faptei din infr. prev. de art. 293 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal în infr. prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal. 1. În baza art. 26 Cod penal rap. la art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. a Cod penal şi art. 80 alin. 2 Cod penal condamnă pe inculpatul ARIF KORKMAZ zis „ŞERIF” la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la trafic internaţional de droguri de mare risc în formă continuată. În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În baza art. 39 alin. 2 Cod penal şi art. 35 alin. 1 Cod penal contopeşte pedeapsa de 3291 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 835/05.06.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 5372 din 09.11.2007 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, cu pedeapsa stabilită prin prezenta şi aplică inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. 2. În baza art. 293 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal şi art. 80 alin. 2 Cod penal condamnă pe inculpatul ARIF KORKMAZ zis „ŞERIF” la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În baza art. 39 alin. 2 Cod penal contopeşte pedeapsa de 3206 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 835/05.06.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 5372 din 09.11.2007 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, cu pedeapsa stabilită prin prezenta şi aplică inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 3291 de zile închisoare. 3. În baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 alin. 1 lit. g Cod procedură penală cu aplic. art. 124 Cod penal încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului ARIF KORKMAZ zis „ŞERIF” pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 288 alin. 1 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale. În baza art. 33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 lit. b Cod penal şi art. 35 alin. 1 Cod penal contopeşte pedepsele anterior stabilite şi aplică inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal scade din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 09.12.2009 la zi. Constată că inculpatul se află deţinut în executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 835/2007 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 835/2007 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală, respectiv MEPI nr. 1019/2007 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 118 lit. e Cod penal rap. la art. 17 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 confiscă de la inculpat suma de 100.000 EURO dobândiţi prin săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc. În baza art. 118 lit. b Cod penal rap. la art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 confiscă de la inculpat telefonul mobil marca NOKIA, model N82, serie IMEI nr. 358082017730884 având cartela SIM Cosmote cu seria 8940031008739960206 şi opt cartele SIM depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R.- Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, conform dovezilor seria H nr. 0017755 din data de 12.01.2010 şi seria H nr. 0017753 şi seria H nr. 0017754. În baza art. 117 Cod penal dispune expulzarea inculpatului după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 15.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.
amana pron. la 02.06.2011 NSC SE
pentru revenirii cu adresă către ANP şi pentru continuitatea compeltului de judecată
pentru lipsa relaţiilor solictate de la ANP
în vederea emiterii unei adrese către ANP
pentru a da posibilitatea procurorului să pregătească susţinerile în raport de cererea de schimbare de încadrare juridică
pentru administrare probe
pentru administrare probe
pentru administrare probe
pentru lipsa de procedură cu inculpatul