B*** A***** N******
InculpatÎn baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, condamnă pe inculpa la: - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducere pe drum public a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”. În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art.82 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3 (trei) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 359 Cod de procedură penală, îi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83, 84 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.71 alin.2 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi lit.b C.penal. În baza art.71 alin.5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 lei. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 lei cu titlu onorariu apărător din oficiu. Cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 octombrie 2010.
Amână pronunţarea la data de 27.10.2010.
Dispune repartizarea prezentei cauze Completului 7 Penal, cu termen de soluţionare 20.10.2010, sala 278.
Se citează martorul cu mandat de aducere.
În temeiul art. 67 al. 2 C.p.p., încuviinţează proba testimonială solicitată de reprezentanta Parchetului cu martorul din rechizitoriu, T.C. şi în consecinţă se citează acesta la domiciliul indicat în actul de sesizare, în vederea audierii.