S******* A****
Intimat ReclamantS* S********** S*
Recurent PârâtRespinge excepţia tardivităţii introducerii acţiunii. Admite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul S******* A**** (cu dom.), în contradictoriu cu pârâta S.C. Salubriserv S.A. (cu sediul). Anulează decizia nr. 105/30.07.2010, emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, aceea de şofer. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu salariile, indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care a fost lipsit reclamantul ca urmare a concedierii, începând cu data de 31.07.2010 şi până la data reintegrării efective. Obligă pârâta ca din sumele mai sus menţionate să reţină şi să vireze către bugetul de stat toate contribuţiile şi impozitele legale. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale pentru perioada lucrată şi a sporului de 100% cuvenite pentru 1.240 ore lucrate în zilele de repaus săptămânal (sâmbăta) în perioada 01.10.2007 – 30.07.2010, calculate în funcţie de salariul avut de reclamant în luna pentru care se datorează aceste drepturi băneşti. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sporului de 25% cuvenit pentru 1.536 ore de muncă de noapte prestate în intervalul lunilor mai – octombrie din fiecare an din perioada 01.10.2007 – 30.07.2010, calculate în funcţie de salariul avut de reclamant în luna pentru care se datorează aceste drepturi băneşti. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a compensaţiei băneşti pentru concediul de odihnă neefectuat aferent anilor 2007 – 2010. Respinge restul pretenţiilor reclamantului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 968/2011 din 12.05.2011pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosarul cauzei concluzii scrise
-amână soluţionarea cauzei ăentru a da posibilitatea reclamantului, prin reprezentant, să-şi precizeze în scris acţiunea.
-amână soluţionarea cauzei în vederea administrării probei testimoniale cu martorul Kacso Karoly
-aqmână soluţionarea cauzei în vederea revenirii cu adresă către pârâtă
-admite cererea de amânare formulată de pârâtă în vederea angajării unui apărător