E***** F*****
InculpatM**** I*****
MartorHOTĂRÂRE 31.01.2011 În baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.p.p. condamnă inculpatul E***** F*****, la pedeapsa de 10(zece) luni închisoare. Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prin s.p. nr. 297/21.11.2008 a Judecătoriei Mangalia, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 121/25.02.2008 a Tribunalului Constanţa. In baza art. 85 alin. 1 C.p., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 297/21.11.2008 a Judecătoriei Mangalia. În baza art. 33 lit. a C.p. şi 34 lit. b C.p. contopeşte pedeapsa de 10(zece) luni închisoare, cu pedeapsa de 7 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 10(zece) luni închisoare. În baza art. 81 suspendă condiţionat executarea pedepsei de 10(zece) luni închisoare pe o durata de 2 ani şi 10 luni, termen de incercare stabilit în condiţiile art.82 C.pen. In baza art.359 C.pr.pen.atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev. de art.83 C.pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal. În baza art. 71 alin.4 C.penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal pe durata suspendării condiţionate a executarii pedepsei inchisorii. În baza art.191 alin.1 C.pr.pen.obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul roman. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în sedinţă publică azi, 31.01.2011. Preşedinte,
Hotarare 106/2011 din 31.01.2011Amână pronunţarea la data de 31.01.2011.
Amână pronunţarea la data de 28.01.2011.
Amână pronunţarea la data de 21.01.2011.
Amână cauza la data de 14.01.2010 pentru administrare probe.