L*** M****
Inculpat IntimatS***** M** R** E**** S** - P*** A************ M**** M****
Parte civilă RecurentCondamnă pe inculpatul L.M la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „delapidare” prev. şi ped. de art. 215 ind.1 alin. 1 Cod penal , cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. În baza art 71 alin 2 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art 64 lit a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal . În baza dispoziţiilor art . 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală pe o durată de 3 ani ,termen de încercare calculat potrivit dispoziţiilor art 82 Cod penal. În baza art 71 alin 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Potrivit art 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art 83 şi art. 84 Cod penal privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau a neexecutării cu rea credinţă a obligaţiilor civile stabilite prin prezenta sentinţă penală. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă.
Amana pronunţarea cauzei la data de 23.09.2011
fata de cererea părtilor de acordare a unui termen de judecată în vederea stingerii procesului pe cale amiabilă, amână judecarea cauzei.
Amana judecarea cauzei si acordă termen la data de 24.06.2011
Acordă termen de judecată la data de 27.05.2011, pentru audierea inculpatului
Acordă termen de judecată la data dae 20.04.2011, pentru audierea inculpatului