Dosar 40173/245/2010 din 24.12.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 al.1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 40173/245/2010
Data dosar:
24.12.2010
Instanta:
Judecătoria Iași
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 al.1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.03.2011 la ora 8:30

    Complet: P13
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul I.A la pedeapsa de un an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 21.03.2010, a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. 7 teza I Cod procedură penală. În temeiul şi în condiţiile prevederilor art. 71 Cod penal, aplică inculpatului I.A pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi lit. b Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 81 alin. 1 şi art. 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului I.A , pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, suspendă şi executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului I.A . În baza dispoziţiilor art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului I.A că, potrivit art. 83 alin. 1 Cod penal, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cadrul termenului de încercare, se va dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi executarea acesteia în întregime. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 10.03.2011 la ora 8:30

    Complet: P13
  • Amână pronunţarea

    Amâna pronunţarea cauzei la data de 14.03.2011

  • Sedinta din data de 25.02.2011 la ora 8:30

    Complet: P13
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea la 10.03.2011

Flux dosar


Actualizare GRPD