G**** D******
PetentC******** L**** B******* - P****** C*********
IntimatS*** H* S**** R******* S***** B*******
IntimatAdmite cererea.
Respinge plângerea. Cu recurs.
Amână pronunţarea la data de 12 noiembrie 2010.
În temeiul art. 151 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol, pentru când se vor cita părţile şi intimatul să justifice ridicarea imediată e vechiculului, în condiţiile în care, potrivit art. 39 lit. g din HCL 261/ 2009, iniţial se dispune doar blocarea, iar ridicarea după 24 de ore de la blocarea roţilor.
Amână judecata cauzei la data de 8.10.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 30 septembrie 2010, pentru când: - dispune modificarea, atât în conceptul de citare, cât şi în sistemul Ecris, a obiectului cererii, din “Anulare dispoziţie ridicare”, în “Plângere contravenţională”; - admite proba cu martori solicitată de petent şi pune în vedere acestuia să depună, cu listă, în termen de 5 zile, numele şi adresele martorilor, sub sancţiunea decăderii din probă.
Având în vedere lipsa de procedură cu intimata S*** H* S**** R******* S***** B*******,instanţa constată necesar amânarea cauzei şi, în temeiul art. 85 coroborat cu art. 107 C.p.c. va dispune citarea intimatei cu duplicatul precizărilor şi cu menţiunea disp. art. 118 C.p.c., Urmare a Deciziei nr.15 din 19 mai 2010 dată de Preşedintele Judecătoriei Botoşani, instanţa va redistribui acest dosar la completul de judecată C18 – N.M.A., cu termen de judecată la data de 06.09.2010
Având în vedere cererea petentului de modificare a acţiunii în sensul lărgirii cadrului procesual prin introducerea unui nou pârât, instanţa va acorda termen pentru a se comunica intimatei duplicatul cererii modificatoare, cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere faţă de aceasta,
Având în vedere cererea petentului instanţa o va admite şi acorda termen pentru ca petentul să ia la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulată de intimat