P******** D* P* L**** J********** T*********
ApelantB***** I*****
Intimat InculpatS******* J******* D* U****** T*********
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de către P******** D* P* L**** J********** T*********, împotriva sentinţei penale nr. 323/21.10.2009 pronunţată în dosarul nr. 4044/315/2009 de către Judecătoria Târgovişte. Desfiinţează în parte, în latură civilă, sentinţa penala atacată, în sensul că respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, cu sediul în str. T. Vladimirescu, nr. 48, judeţul Dâmboviţa, iar în baza art. 191 alin. 1 cod procedură penală obligă pe inculpatul BIDICA IULIAN, fiul lui Valeriu şi Maria, născut la data de 04.05.1973 în Târgovişte, CNP *********1812, cu domiciliul în Târgovişte, B-dul I.C. Brătianu, bl. 57B, et.2, ap.10, judeţul Dâmboviţa la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 230 lei, din care 100 lei reprezentând onorariul avocat oficiu fond şi care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, iar 80 lei reprezintă contravaloarea trusei standard şi a prestaţiei medicale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare efectuate în apel rămân în sarcina statului inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile prezente şi de la comunicare pentru cele absente. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 23.04.2010.