C**** G*******
Intimat RECLAMANTS***** R**** P*** M********* F********* P****** R****** P*** D*** C************
Apelant PARATAdmite apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CARAŞ-SEVERIN împotriva sentinţei civile nr. 125/3.02.20120 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 4067/115/2009 în contradictoriu cu reclamantul C**** G*******. Schimbă în parte sentinţa apelată în sesnul că obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 100.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale. Menţine în rest sentinţa. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.--- Î.C.C.J. DOSAR NR.4067/115/2009 , D.C. 3348/11.04.2011, RESPINGE CA NEFONDAT RECURSUL , R. 20.10.2011.
Având în vedere cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtei intimate, întemeiată în raport de motivul invocat – pregătirea apărării şi imposibilitatea de prezentare, sub rezerva dovedirii celor susţinute, amână judecarea cauzei la data de 16 iunie 2010, Completul III, sala 282, pentru când se vor cita părţile, urmând ca excepţia tardivităţii apelului invocată de reprezentanta Ministerului Public să fie pusă în discuţie la termenul fixat. Reprezentantul reclamantului intimat va face dovada imposibilităţii de prezentare la dezbateri, invocată ca motiv de amânare a judecării cauzei.