Ş***** A*****
RecurentRespinge ca nefondat recursul declarat de recurent-inculpat Ş***** A***** (fost Flica Eduard Frederik), deţinut în Penitenciarul Colibaşi, Jud. Argeş, împotriva încheierii penale din data de 03.11.2010 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosar nr.10078/288/2010. Obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în care se include şi onorariu pentru apărarea din oficiu a recurentului în cuantum de 100 lei ce se va avansa din fondurile Ministrului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 noiembrie 2010. Preşedinte, Judecator, Judecător, Adrian Mugurel Gheorghiţă Adriana Dinescu Mărăcinescu Dănuţ Mitră