T****** V*****
PetentO***** B**** H******** - P*** P*****
PârâtC******** L**** B**** H******** - P*** P*****
PârâtAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară, formulată de petentul T****** V***** în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Local Băile Herculane şi Oraşul Băile Herculane –prin primar. Constată perimarea cererii. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 noiembrie 2012.
Dispune suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin.1 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2011.
amână pronunţarea pentru data de 23 septembrie 2011
Amână judecarea cauzei la data de 16.09.2011 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi. Pentru când se emite o adresă către O.C.P.I. CS - B.C.P.I. Caransebeş să depună la dosar documentaţia ce a stat la baza emiterii încheierii de CF nr. 17794/23.09.2010, precum şi un exemplar al acestei încheieri.
se ia act de precizarea de acţiune şi se va acorda un nou termen de judecată pentru când reprez. petentuzlui va depune la dosar taxa de timbru , încheierea atacată şi documentaţia. Se vor introduce în cauză şi se vor cita în calitate de intimaţi Consiliul Local Băile Herculane şi Oraşul Băile Herculane - prin primar.