P****** C*********
MartorP****** C*****
MartorA*** I** D*****
Apelant InculpatB**** V*****
Intimat Parte civilăRespinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A*** I** D***** (fiul lui Nicolae şi Elena, născut la 23.12.1980), aflat în Penitenciarul Colibaşi, împotriva sentinţei penale nr.75 din 02.03.2010, pronunţată de Tribunalul Argeş Secţia Penală, în dosarul nr. 4124/109/2009. Menţine starea de arest a apelantului-inculpat A*** I** D***** şi deduce la zi prevenţia. Obligă pe apelant la 450 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu parţial avocat oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 decembrie 2010, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
amână pronunţarea la 02 dec.2010.
Amână pronunţarea la 30 noiembrie 2010.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 23.11.2010
Amână judecarea cauzei la data de 16 noiembrie 2010, pentru când se citează martorul P****** C***** cu mandat de aducere cu însoţitor. Se emite adresă la Baroul Argeş, în sensul celor menţionate în considerente. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 Octombrie 2010, la Curtea de Apel Piteşti – SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE
Amână judecarea cauzei la data de 26 octombrie 2010, pentru când se citează martorul P****** C***** în comuna Leordeni, sat Ciulniţa, judeţul Argeş. În baza dispoziţiilor art.300/2 raportat la art.160/b alin.1 şi 3 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul A*** I** D*****, fiul lui Nicolae şi Elena, născut la data de 23.12.1980, în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, măsură pe care o menţine în continuare. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 septembrie 2010, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art.300/2 rap. la art.160/b alin.1 şi 3 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A*** I** D*****, fiul lui Nicolae şi Elena, născut la data de 23.12.1980, în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi şi menţine această măsură. Termen fond: 21 septembrie 2010. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 august 2010, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art.300/2 rap. la art.160/b alin.1 şi 3 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a apelantului-inculpat A*** I** D*****, în prezent deţinuţi în Penitenciarul Colibaşi şi menţine această măsură. Termen fond: 21 septembrie 2010. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2010, la Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. M.G.S. T.GH.S.
Amână cauza la data de 15 iunie 2010, pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al apelantului - inculpat, pe motive medicale, urmând ca acesta să facă dovada la următorul termen.
Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului ALBU ION DANIEL, fiul lui Nicolae şi Elena, născut la data de 23 decembrie 1980, în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi şi menţine în continuare această măsură. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Termen : 18 mai 2010. Se citează apelantul inculpat, la Penitenciarul Colibaşi, cu date de stare civilă. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 aprilie 2010, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.