Dosar 413/297/2010 din 10.03.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 413/297/2010
Data dosar:
10.03.2010
Instanta:
Judecătoria Săveni
Departament:
Saveni
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.06.2010 la ora 8:30

    Complet: P1
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul I Mpentru săvârşirea infracţiunii prev şi ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal şi art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 5 ( cinci ) luni închisoare. În temeiul şi pe durata prev de art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi b Cod penal. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 (doi) ani şi 5 ( cinci ) luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Onorariul avocatului din oficiu din cursul judecăţii în sumă de 200 lei se va avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.06.2010.

  • Sedinta din data de 31.05.2010 la ora 8:30

    Complet: P1
  • Amânat

    pentru a da posibilitate inculpatului să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere şi pentru administrarea probatoriului testimonial încuviinţat în circumstanţiere, instanţa a dispus amânarea cauzei.

  • Sedinta din data de 17.05.2010 la ora 8:30

    Complet: P1
  • Amânat

    Amână cauza pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze apărător.

  • Sedinta din data de 19.04.2010 la ora 8:30

    Complet: P1
  • Amânat

    Amână cauza pentru lipsa inculpatului şi a martorilor din lucrări care se vor cita cu mandate de aducere.

Flux dosar


Actualizare GRPD