S**** M*****
ReclamantS* S***** P** G**** S*****
PârâtAdmite cererea. Dispune învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr.1050/2011 din 11 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.4170/90/2010. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.02.2012.
Admite acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2881 lei , reprezentând drepturi salariale neachitate pentru perioada mai- octombrie 2010, precum şi c/val zilelor de concediu de odihnă aferente perioadei lucrate, respectiv aprilie -octombrie 2010. Obligă pârâta la 700 lei despăgubiri morale faţă de reclamant. Ia act de renunţarea reclamantului la capetele de cerere privind orele suplimentare şi orele de noapte. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
pentru lipsa relaţiilor solicitate intimatei.
pentru ca pârâta să depună la dosar statele de plată în original
Admite cererea. Preschimbă termenul de judecată din 15.09.2011, la 10 august 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iulie 2011.
Pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de întâmpinare şi înscrisuri
pentru lipsa relaţiilor solicitate
PENTRU LIPSA RELAŢIILOR SOLICITATE
pentru lipsa relaţiilor solicitate
Pentru lipsa relaţiilor solicitate
PENTRU ADMINISTRAREA PROBEI CU ÎNSCRISURI
În baza art. 156 Cod proc civ