R*** M* G*******
CondamnatIa act de declaraţia de renunţare la judecarea cererii de contestaţie la executare formulată de Radu Gheorghe, În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.09.2010.
Pentru evitarea procedurilor de transfer nejustificat al persoanei condamnate va încuviinţa cererea reprezentantului Ministerului Public şi va dispune efectuarea unei adresei către Directorul Penitenciarului Mărgineni, pentru a i se prezenta condamnatului contestaţia la executare care formează obiectul cauzei pentru ca acesta să precizeze dacă înţelege să şi-o însuşească sau nu şi să ne comunice declaraţia acestuia şi va dispune amânarea judecării cauzei. În baza dispoziţiilor art. 460 alin. 2 C. pr. pen. va dispune, citarea petentului la locul de deţinere, cu citaţie simplă.