S* G******* A******** S* P*** R*********** L****
Apelant ASIGURATORU*** V***** C*******
Intimat InculpatT**** M**** M********
Intimat Parte civilăT**** E**** D******
Intimat Parte civilăÎn numele legii, decide : Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi asigurătorul S.C. GROUPAMA ASIGURARI S.A., împotriva sentinţei penale nr. 1985/22.12.2009 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul nr. 15613/197/2009, pe care o desfiinţează pe latură penală, sub aspectul individualizării pedepselor şi al termenului de încercare, şi pe latură civilă, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor materiale acordate părţilor civile T**** M**** M******** şi T**** E**** D****** şi plata daunelor morale solicitate de părţile civile T**** M**** M******** şi T**** E**** D******. Rejudecând în aceste limite, Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare în pedepsele componente de 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare. Înlătură circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a, c C.p. şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. 1 lit. d C.p., şi în consecinţă majorează pedeapsa aplicată inculpatului Urdă Vasile-Cristian pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 C.p., la 2 ani închisoare, şi pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, la 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a C.p. raportat la art. 34 lit. b C.p., contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului U.V.-C. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Majorează durata termenului de încercare stabilit în baza art. 81, 82 C.p. la 4 ani închisoare. Obligă pe asigurătorul S.C. GROUPAMA ASIGURARI S.A. să plătească către fiecare din părţile civile T**** M**** M******** şi T**** E**** D****** suma de 5000 euro, plătibilă în lei la cursul BNR din ziua plăţii,cu titlu de daune morale, şi către părţile civile T**** M**** M******** şi T**** E**** D****** suma de 7000 lei în loc de 10.000 lei cu titlu de daune materiale. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare cu restul părţilor Pronunţată în şedinţa publică din 18 octombrie 2010
AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI PENTRU DATA DE 18.10.2010
PENTRU CITAREA INCULPATULUI U*** V***** C******* CU MENTIUNEA DE A SE PREZENTA ÎN INSTANŢĂ PENTRU A-ŞI EXPRIMA POZIŢIA ÎN SENSUL DACĂ DOREŞTE SĂ DEA DECLARATII ÎN CAUZĂ, URMEAZĂ A ACORDA UN NOU TERMEN DE JUDECATA