S******* N******* - C*****
Parte vătămatăH**** L******
InculpatCondamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 4 şi 4 luni închisoare. Respinge despăgubirile civile solicitate de partea civilă Schuster Nicoleta Corina. Obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciareîn favoarea statului şi a sumei de 500 lei cheltuieli judiciare parţiale în favoarea părţii civile Schuster Nicoleta. Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Constatând că din eroare inculpatul a fost citat prin afişare la uşa instanţei şi nu prin afişare la Consiliul Local de la locul săvârşirii faptei, instanţa găseşte necesar a repune cauza pe rol şi a redeschide dezbaterile fixând în acest sens termen la data de 15 februarie 2011, cu recitarea părţilor, inculpatul de la dom. din Aţeş, Mediaş şi prin afişare la uşa Consiliului Local mediaş şi Aţel.
Termen la 11 ianuarie 2011 în vederea adminsitrării probei testimoniale încuviinţăate , privind audierea martorului Borzea Gheorghe, care se va cita de la adresa de domiciliu cu mandat de aducere . În baza Hotărârii nr. 5/2010 a Colegiului acestei instanţe , transpune cauza la complet specializat de minori şi familie - C 2 Familie