D******** G***************
Recurent InculpatB*** T****
Intimat Parte civilăla pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin.2 şi 4 Cod penal. În baza art. 33 şi 34 Cod penal constată că infracţiunile sunt în concurs real, urmând să se aplice pedeapsa cea mai grea, cea de 1 an şi 6 luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b pe durata şi în condiţiile art. 71 Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 81, 82 şi 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii aplicate, stabilind termen de încercare 3 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. Admite acţiunea civilă pronunţată în procesul penal de către B*** T**** şi obligă pe inculpat să-i plătească acestuia suma de 692,22 lei despăgubiri materiale şi suma de 20.000 lei despăgubiri morale. Constată calitatea de asigurător a Biroului Naţional Carte Verde din Olanda ( mandatar Biroul Asigurări de Autovehicule din România) şi a obligaţiei de plată a despăgubirilor în limita riscului asigurat. Obligă pe inculpat să plătească către stat cheltuieli judiciare de 500 lei din care 250 lei stabilite la urmărire penală. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru partea civilă B*** T**** şi de la comunicare pentru restul.
T-11.08.2011
Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea pentru data de 4 august 2011.
TERMEN LA DATA DE 28 IULIE 2011, SALA 10, ORA 10,00, pentru a se comunica inculpatului un exemplar al suplimentului la raportul de expertiză medico-legală, pentru a lua cunoştinţă de conţinut şi pentru a-şi preciza punctul de vedere cu privire la concluziile medicului expert. Totodată, se va efectua adresă Serviciului de Medicină Legală Sibiu cu menţiunea de a ne restitui dosarul de fond.
TERMEN LA DATA DE 7 IULIE 2011, SALA 10, ORA 10,00, pentru a se înainta întreg dosarul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, urmând ca acesta să răspundă solicitărilor instanţei, respectiv să comunice dacă leziunile suferite de partea vătămată în urma accidentului de circulaţie s-ar fi produs în condiţiile în care aceasta ar fi purtat centura de siguranţă.
TERMEN LA DATA DE 2 IUNIE 2011, SALA 10, ORA 12,00, pentru a se efectua adresă la societatea la care partea vătămată a fost angajată cu menţiunea de a preciza venitul lunar obţinut de aceasta, precum şi motivul pentru care a fost ocupat postul său; de asemenea, se va reveni cu adresă la Serviciul Medico-Legal Sibiu să comunice dacă, faţă de concluziile expertizei privind leziunile suferite de partea civilă, este posibil ca acesta să nu fi purtat centura de siguranţă. Pune în vedere părţii vătămate să indice în scris la dosar sediul societăţii la care a fost angajată, cât şi să depună o copie a contractului individual de muncă încheiat de această societate.
TERMEN LA DATA DE 12 MAI 2011, SALA 10, ORA 12,00, pentru a da posibilitate părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză.
TERMEN LA DATA DE 5 MAI 2011, SALA 10, ORA 12,00, pentru a se reveni cu adresă către Serviciul de Medicină Legală Sibiu spre a comunica la dosar efectuat raportul de expertiză ordonat în cauză.
TERMEN LA DATA DE 14 APRILIE 2011, sala 10, ora 12,00 pentru când se va efectua adresă la Spitalul Mun.Mediaş spre a înainta la dosar o copie completă după foaia de observaţie referitoare la internarea părţii vătămate în perioada 10-12 mai 2010.
TERMEN LA DATA DE 17 MARTIE 2011, pentru a da posibilitate inculpatulului să facă dovada achitării la casieria Serviciului de Medicină Legală Sibiu a sumei de 63 lei reprezentând contravaloarea expertizei medico-legale, urmând ca după depunerea dovezii la dosar să fie înaintat întreg dosarul cauzei acestui serviciu în vederea efectuării lucrării; totodată, pentru a se cita martorul lipsă Pustai Petru, în a cărui audiere se stăruie.
TERMEN LA DATA DE 17 FEBRUARIE 2011, SALA 10, ORA 12,00 în vederea audierii martorilor propuşi şi încuviinţaţi acuzării şi inculpatului, care se vor cita de la adresele de domiciliu indicate, cât şi a administrării probei privind efectuarea unei expertize medico-legale solicitată de inculpat,sens în care se va efectua adresă Serviciului de Medicină Legală Sibiu. De asemenea, pentru a se cita în cauză în calitate de asigurator Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.)pentru Biroul Naţional de Carte Verde din Olanda (Nederlands Bureau der Motorrijtuigverzekeraars).
TERMEN LA DATA DE 27 IANUARIE 2011, pentru a da posibilitate inculpatului să îşi angajeze un apărător ales, cât şi pentru a se efectua adresă Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România pentru comunicare relaţii.