P****** G******* L* C*** A** G**** E*** D*****
ReclamantP****** L******* L* C*** A** G**** E*** D*****
ReclamantC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** P****** A***** T********** T*****
PârâtO****** D* C******* Ş* P********** I********* T*****
PârâtU******* T********* A************* -********** - P*** P*****
IntervenientRespinge acţiunea civilă pentru lipsa interesului reclamantei.
În baza art.151 C.pr.civilă , se repune pe rol cauza în vederea lămuririi aspectelor privind condiţia interesului, condiţie necesară pentru promovarea unei cereri de chemare în judecată. Se acordă termen la 12 ianuarie 2011.
Amână pronunţarea la data de 29 noiembrie 2010.
Prin cererea de intervenţie formulată Unitatea Teritorial Administrativă Jijila arată că prin Ordinul nr.291/8 iulie 2008 emis de Instituţia Prefectului-judeţul Tulcea, a fost trecută în proprietatea privată a comunei Jijila, cu titlul de izlaz comunal, suprafaţa de 1894.17 ha, identificată în anexele la ordinul menţionat mai sus. Suprafaţa de 107,21 ha teren, situată în Tarla 43 (potrivit planului parcelar al comunei Văcăreni Tarla 53) Parcela 1397, se află pe teritoriul comunei Văcăreni şi pe care în mod eronat, fără să se ţină cont de dreptul de proprietate al comunei Jijila s-au emis titluri de proprietate cetăţenilor din comuna Văcăreni. Ori, potrivit art.49 alin.1 C.pr.civilă „Oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane”. De asemeni, potrivit art.50 alin.2 C.pr.civilă „Cererea se poate face în faţa primei instanţe înainte de închiderea dezbaterilor”, iar potrivit art.52 alin.1 C.pr.civilă „După ascultarea părţilor, instanţa va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei”. În cauză, intervenientul dovedeşte că există interes şi cererea a fost făcută în termen, motiv pentru care instanţa o va încuviinţa în principiu şi va dispune comunicarea cererii către celelalte părţi.
Faţă de cererea formulată de apărătorului reclamanţilor, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul cererii de intervenţie în nume propriu formulată de Stoica Doru, pentru a se pune în discuţie admisibilitatea cererii de intervenţie în nume propriu, precum şi pentru a se reveni cu adresă către O****** D* C******* Ş* P********** I********* T***** pentru a ne comunica amplasamentul corect (tarla, parcelă) pentru fiecare teren în parte cu privire la unitatea administrativ teritorială Văcăreni, precum şi unitatea administrativ teritorială Valea Teilor, instanţa
Avându-se în vedere audierea astăzi în şedinţă publică a martorului Mocanu Metin Cosmin, propus de reclamanţi, instanţa apreciază că este necesară a se înainta adresă către Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Tulcea pentru a ne comunica amplasamentul corect (tarla, parcelă) pentru fiecare teren în parte cu privire la unitatea administrativ teritorială Văcăreni, precum şi unitatea administrativ teritorială Valea Teilor .
Faţă de cererea formulată de apărătorul reclamanţilor, av. Galan Emil Daniel, prin care solicită în completarea probatoriului, proba cu martorul Mocanu Metin, instanţa,
Faţă de cererea formulată de apărătorul reclamanţilor, av. Galan Emil Daniel, prin care solicită a se înainta adresă către Comisia Judeţeană Tulcea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pentru a ne răspunde, dacă noul plan parcelar, întocmit de reclamanţi afectează proprietăţile limitrofe, instanţa
Faţă de cererea formulată de apărătorul reclamanţilor, av. Galan Emil Daniel, prin care solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Tulcea, instanţa