N******* H****
Intimat InculpatAdmite recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva deciziei penale nr.111/14.09.2010 a Tribunalului Harghita. Casează integral decizia atacată şi desfiinţează în parte sentinţa penală nr.220/24.03.2010 a Judecătoriei Miercurea Ciuc şi dispune rejudecarea cauzei în următoarele limite: În baza art.83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului N******* H**** prin sentinţa penală nr.308/28.03.2007 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, pedeapsă care se va executa în întregime alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, În baza art.71 Cod penal raportat la art.64 lit.a,b Cod penal interzice inculpatului ca pe durata executării pedepsei să exercite drepturile prev. de art.64 lit.a, b Cod penal. Înlătură din sentinţa penală sus menţionată dispoziţiile privind executarea pedepsei rezultante la locul de muncă, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei. Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 17 noiembrie 2010.