P******* C****** C*********
ReclamantN***** F****** - D*******
PârâtT**** I****
PârâtC****** J******** D* F*** F****** G******
PârâtAdmite sesizarea. Constată perimată acţiunea. Cu recurs in 5 zile de la pronunţare.
În temeiul art.155 ind.1 C.pr.civ. suspendă judecarea cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Repune cauza pe rol. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la data de 05.01.2011. Dispune citarea părţilor, reclamantul cu menţiunea de a preciza dacă înţelege să se judece şi cu pârâta C****** J******** D* F*** F****** G******, sub sancţiunea suspendării cauzei, cu menţiunea că la termenul din 04.08.2010 s-a dispus aceeaşi obligaţie în sarcina sa, pe care nu a îndeplinit-o. Pentru termenul acordat se va cita prin fax şi C****** J******** D* F*** F****** G******, cu copie acţiune şi cu menţiunea de a depune întâmpinare.
Amână pronunţarea la data de 15.12.2010
În vederea obţinerii de relaţii de la reclamant şi de la Oficiul De Cadastru Şi Publicitate Imobiliară, conform celor puse în discuţie, va amâna soluţionarea cauzei.
Faţă de aspectul că în cauză reclamanta nu a precizat cadrul procesual pasiv, având în vedere că pârâta Neacşu Floarea era decedată la momentul introducerii acţiunii, va amâna soluţionarea cauzei şi va dispune citarea reclamantei cu menţiunea de a preciza dacă înţelege să se judece cu moştenitorii acestei defuncte.
În vederea înaintării de relaţii de la Comisia Locală de Fond Funciar Călugăreni şi de la Oficiul De Cadastru Şi Publicitate Imobiliară, astfel cum au fost puse în discuţia părţii, va amâna cauza
În baza art. 107 rap. la art. 85 C.pr.civ.,având în vedere că la acest termen de judecată este lipsă de procedură cu pârâta, citaţia restituită la dosar cu menţiunea „destinatar decedat”, urmează a amâna cauza.
Pentru lipsa de procedură, amana cauza
Având în vedere lipsa de procedură cu pârâta, întrucât citaţia s-a restituit cu menţiunea „destinatar decedat”, va amâna soluţionarea cauzei
Având în vedere că titularul completului C5, judecător Pinciu Cristina nu mai funcţionează în cadrul Judecătoriei Giurgiu, faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Giurgiu din data de 15.06.2010 prin care s-a dispus desfiinţarea acestui complet, cauzele aflate pe rolul completului C5, începând cu această şedinţă până la epuizare vor fi repartizate prin sistemul ciclic celorlalte complete existente, competente să judece în materia respectivă, potrivit art. 99 alin. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005, sens în care se va amâna soluţionarea cauzei.
În baza art. 107 rap. la art. 85 C.pr.civ., având în vedere că la acest termen de judecată este lipsă de procedură cu pârâta, întrucât dovada de citare nu a fost restituită la dosar, urmează a amâna cauza,